Preşedintele PSD Liviu Dragnea i-a convocat, pentru vineri, pe ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, şi pe ministrul Dezvoltării, Paul Stănescu, pentru o discuţie despre „echilibrarea bugetelor locale”.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, pe 22 februarie 2018, la Adunarea generală a UNCJR, că proiectul Codului finanţelor publice locale urmează să fie adoptat până la sfârşitul anului, ea avansând posibilitatea ca suma de 750 de lei/locuitor, din formula de echilibrare, să poată fi crescută.
„Elementul principal al codului va fi formula de echilibrare a bugetelor locale. Aşa cum am încercat şi în 2018, conform programului de guvernare, ne-am propus ca 100% din impozitul pe venit să fie sursa bugetelor locale, şi echilibrarea să conducă la bugete minime de funcţionare. După cum ştiţi, în 2018 s-a stabilit 750 de lei pe locuitor”, le-a spus Dăncilă preşedinţilor de CJ.