Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică, în emisiunea "Punctul de Întâlnire", realizată de Radu Tudor, la Antena 3, că va propune un nou proiect de comasare a alegerilor, în care mandatele tuturor aleşilor vor fi de cinci ani.
Dragnea a explicat că altfel România nu poate avea proiecte durabile, şi speră şi în sprijinul lui Klaus Iohannis.
"Noi suntem în situaţia în care din doi în doi ani avem alegeri. Poate la un moment dat ne trezim, toţi, toată clasa politică, poate e de acord şi preşedintele şi poate dacă reuşim să modificăm Constituţia punem toate alegerile odată la cinci ani", a spus Dragnea, precizând că asta ar însemna prelungirea mandatelor parlamentarilor şi ale aleşilor locali la cinci ani, pentru a avea loc concomitent cu alegerile prezidenţiale.
Întrebat dacă PSD va depune un proiect în acest sens, Dragnea a spus "bineînţeles". "Eu în general nu vorbesc aiurea", a adăugat liderul PSD.
"Ce se poate face în mod serios şi durabil când din doi în doi ani ai alegeri?", a mai argumentat Liviu Dragnea, la Antena 3.
Revizuirea Constituţiei a fost una dintre priorităţile anunţate la începutul actualei legislaturi, însă proiectul a fost abandonat în condiţiile ruperii USL şi pierderii unei majorităţii de două treimi care să facă posibilă adoptarea proiectului, care, oricum, trebuie supus aprobării unui referendum naţional.
Legea fundamentală prevede, la articolul 63, că Senatul şi Camera Deputaţilor sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora.