Liderul PSD Liviu Dragnea susține că nu va cere excluderea contestatarilor săi.
„Categoric, nu!”, a răspuns Dragnea la Palatul Parlamentului, întrebat dacă va propune excluderea din partid a celor care l-au contestat.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat vineri că cel mai probabil se va propune în Comitetul Executiv excluderea sa din PSD şi totodată vor fi remaniaţi doi miniştri importanţi din Guvernul Dăncilă „care au început să-l incomodeze pe domnul Dragnea” - Paul Stănescu şi Tudorel Toader.
Comitetul Executiv Naţional (CExN) al Partidului Social Democrat se reuneşte vineri în şedinţă la Palatul Parlamentului, tema centrală de discuţie prefigurată fiind demersul public asumat de mai mulţi lideri ai formaţiunii printr-o scrisoare deschisă în cuprinsul căreia se cere demisia lui Liviu Dragnea din funcţiile de preşedinte al PSD şi de şef al Camerei Deputaţilor şi asigurarea interimatului la şefia partidului de către premierul Viorica Dăncilă, preşedinte executiv al social-democraţilor.
Citiți și:
Gabriela Firea, înainte de ședința CEx a PSD: „Miza de azi e excluderea mea”