Update: „În cadrul BPN, am decis două lucruri. Unul să mergem la Cotroceni astăzi și componența delegației. După ieșirea de la Cotroceni o să facem declarații în fața presei și veți afla ce am discutat cu președintele României”, a spus Liviu Dragnea.
Liviu Dragnea a mai vorbit și despre legea offshore. „Noi am avut un punct de vedere foarte bine conturat, un sistem de impozitare pe veniturile suplimentare și ca 50% din cantitatea de gaze extrase din Marea Neagă să se comercializeze în România. Ieri a mai fost o discuție despre stabilitatea legislației solicitată de investitori. Stabilitatea este dată de legea însăși. Jumătate din cantitate va fi comercializată pe piața din România. Îmi pare rău că s-a întârziat cu două săptămâni. Îmi doresc foarte mult ca această lege să fie adoptată pentru că este foarte importantă pentru România”.
Știrea inițială
Social-democraţii vor decide dacă participă la consultările convocate de preşedintele Klaus Iohannis, pentru discuţii pe tema situaţiei din justiţie în urma observațiilor membrilor Comisiei de la Veneția și a adoptării ordonanței de urgență.
În schimb, ALDE a anunțat deja că va merge la Cotroceni la ora 15.00.
De la ora 10.30, PSD se reunește într-o ședință de BPN în care să stabilească dacă acceptă invitația președintelui Klaus Iohannis de a participa la consultări pe tema legislației în domeniul justiției.
Discuţiile de miercuri de la Cotroceni vin după avizul Comisiei de la Veneţia privind legile justiţiei şi Codurile Penale.
Potrivit Administraţie Prezidenţiale programul consultărilor este următorul: "ora 15:00 - Partidul Social Democrat (PSD), ora 15:30 – Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE); ora 16:00 - Partidul Naţional Liberal (PNL); ora 16:30 – Uniunea Salvaţi România (USR); ora 17:00 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR); ora 17:30 – Partidul Mişcarea Populară (PMP); ora 18:00 – Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale".