Antena 3 CNN Politică Liviu Dragnea: Dacă nu apărea desemnarea, declanșam suspendarea președintelui Iohannis

Liviu Dragnea: Dacă nu apărea desemnarea, declanșam suspendarea președintelui Iohannis

<1 minut de citit Publicat la 14:09 30 Dec 2016 Modificat la 14:09 30 Dec 2016
o_1b57q3lhp1ev317fg1gl51sii1cqi8.jpg

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, la Palatul Parlamentului, că partidul pe care îl reprezintă a pus deasupra interesul României de a avea stabilitate politică, prin nominalizarea lui Sorin Grindeanu pentru funcția de premier, după ce președintele a refuzat-o pe Sevil Shhaideh.

”Am încercat și am așteptat până în ultima clipă. Ultima discuție avută aseară cu dl Tăriceanu fusese ca astăzi, dacă nu apărea această desenare, să convenim pentru săptămâna viitoare convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a putea, totuși, pe o procedură pe care nu ne-am dorit-o, să instalăm guvernul de care România are nevoie”, a spus Liviu Dragnea.

"Noi am dat dovadă de maximă răbdare, înţelegere şi înţelepciune, pentru că am pus în permanenţă deasupra dorinţele legitime, fireşti, şi ale noastre şi ale populaţiei, de a avea un guvern cât mai repede instalat şi asta putea genera o reacţie mai dură din partea noastră, care avea ca finalitate o criză politică profundă. Am pus deasupra interesul României, de a avea o stabilitate politică ce ne dă posibilitatea să punem în aplicare programul nostru de guvernare votat", a afirmat Dragnea.

×
Etichete: Liviu Dragnea
x close