Antena 3 CNN Politică Liviu Dragnea, avertisment pentru contestatarii Congresului PSD: Nu mai acceptăm atacuri din interior!

Liviu Dragnea, avertisment pentru contestatarii Congresului PSD: Nu mai acceptăm atacuri din interior!

2 minute de citit Publicat la 21:54 10 Mar 2018 Modificat la 21:54 10 Mar 2018
o_1c88njqhe1vp7par1gosu1qvfa8.jpg

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a transmis sâmbătă, la finalul Congresului partidului, un avertisment tuturor celor care doresc să conteste rezultatul alegerilor, anunţând că discuţia asupra acestui subiect nu se mai poate face în interiorul partidului.

"Eu îmi doresc foarte mult ca după acest Congres toată lumea să înţeleagă, şi după spiritul acestui Congres, după atitudinea delegaţiilor la Congres, să înţeleagă că marea masă a partidului nu mai acceptă acţiuni care să aducă atingere sau să reprezinte atacuri ale unor membri de partid împotriva acestui partid. Avem obiective mult prea importante, avem o responsabilitate majoră pentru această naţiune şi nu mai putem continua să comentăm, să dăm răspunsuri la tot felul de afirmaţii care nici măcar nu pot fi considerate acuzaţii. Este o diferenţă, după părerea mea, semnificativă. Nu vreau să comentez de ce, cine a candidat, de ce n-a candidat, este foarte bine. Ştiţi foarte bine că am susţinut şi am propus, şi colegii mei au fost de acord, să trecem peste orice condiţii şi oricine a dorit să candideze să poată candida. Este un vot democratic, un vot corect, un vot pe care l-a dat fiecare delegat fără să îi fie impus de către cineva. Şi cu asta s-a închis. Alegerile s-au finalizat astăzi şi oricine mai vrea să discute despre aceste lucruri, nu cred că mai poate face asta în interiorul partidului", a declarat Dragnea, la Sala Palatului.

Întrebat de ce unii candidaţi nu au putut susţine discursuri pe scena Congresului PSD, aşa cum au reclamat pe holuri, Dragnea a arătat că un discurs nu putea întoarce 200 de voturi la 3.000.

"Dacă aş fi ţinut atât de mult să candidez, spunând că lumea mă doreşte, mă iubeşte, mă vrea, mai vin în plen şi să sper că un discurs întoarce sau nu întoarce PSD? Cine este cunoscut, este cunoscut de ceva timp, de câţiva ani este ştiut de bine, de rău, este apreciat sau nu. Pe de altă parte, niciodată în Congresul PSD oamenii nu sunt ţinuţi cu arcanul pe scaune, dacă sunt interesaţi stau şi ascultă, dacă nu sunt interesaţi, mai ies pe afară. Toată lumea era obosită. Nu un discurs în cadrul Congresului poate să influenţeze votul atât de mult, adică să debalanseze de la, nu ştiu, 200 de voturi la 3.000 de voturi Cred că niciun discurs, cel puţin în România, nu ar putea să facă asta, sau cel puţin la noi la partid, poate la alţii da", a arătat liderul PSD.

El a adăugat că "în PSD nu poţi să impui pe cineva care n-are valoare". "Numai cine nu cunoaşte partidul ăsta, şi eu mă tot mir că după atâţia ani şi după atâtea exemple, şi în ultima perioadă sunt colegi care spun că sunt foarte vechi în partid şi tot nu înţeleg acest partid. Nu poţi să ataci partidul tău şi după aia să vii să le ceri colegilor tăi: votaţi-mă, că eu ţin cu partidul", a menţionat preşedintele PSD.

Dragnea a precizat că i-a susţinut şi pe Şerban Valeca şi pe Adrian Ţuţuianu pentru funcţia de vicepreşedinte regional al PSD. "Acum Adi Ţuţuianu a primit această responsabilitate de la colegi. Dar sper ca Şerban Valeca şi organizaţia Argeş să înţeleagă că a fost un vot şi avem de muncă împreună în continuare", a adăugat el.

×
TOP articole
x close