Liviu Dragnea a identificat diferenţa dintre guvernarea PSD-ALDE și guvernarea tehnocrată. Liderul PSD a făcut o paralelă între cele două şi susţine că Guvernul Grindeanu îşi ţine promisiunile din campania electorală.
„Apar primele semne privind diferența dintre guvernarea PSD-ALDE și guvernarea tehnocrată.
La ultima ședință de Guvern, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunțat că, din cei 681.000 de #fermieri din România, 482.000 și-au primit deja subvențiile pentru campania de #primăvară. Deci peste 70% dintre agricultori și-au primit banii, iar restul îi vor primi cu siguranță până la finalul lunii, așa cum am promis în timpul campaniei electorale.
Aici se vede cum te responsabilizează votul din partea cetățenilor. Anul trecut pe vremea asta, tehnocrații nici măcar nu începuseră să vorbească despre acest subiect, iar subvențiile au ajuns la fermieri abia prin lunile iunie, iulie sau august”, scrie Liviu Dragnea pe pagina sa de Facebook.