Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Reşiţa, că, în ultimii ani, a făcut „enorm de multe lucruri” pentru Victor Ponta şi nu îi pare rău de acţiunile sale, iar dacă ar putea să dea timpul înapoi, ar proceda la fel, scrie news.ro.
„Eu am făcut enorm de multe lucruri pentru Victor în cei şase ani de zile cât am fost împreună la conducerea partidului şi nu îmi pare rău de nicio acţiune de a mea. Dacă ar fi să dau timpul înapoi, aş face la fel. Din partea mea va fi aceeaşi prietenie”, a precizat Liviu Dragnea.
Deputatul PSD Victor Ponta a declarat, miercuri, că îi este greu să înţeleagă de ce este atacat în continuare de către Liviu Dragnea şi a spus că este păcat ”să bagi şopârle”, în calitate de preşedinte PSD.