Ceremonia de învestire a noului ministru a avut loc, marţi după amiază, la Palatul Cotroceni.
Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis, luni, în unanimitate, ca Liviu Dragnea să fie candidatul pentru funcţia de ministru de Interne, în urma demisiei lui Gabriel Oprea. Acesta a plecat de la conducerea ministerului din cauza scandalului legat de numirea lui Virgil Ardelean la conducerea Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă.
La scurt timp după depunerea jurământului de către noul ministru, preşedintele Traian Băsescu a susţinut un scurt discurs, în care a vorbit despre obligaţiile noului ministru.
Traian Băsescu i-a urat mult succes noului ministru al Administraţiei şi Internelor şi l-a avertizat că va avea o misiune dificilă privind combaterea criminalităţii. De asemenea, şeful statului a vorbit şi despre necesitatea unui proces rapid de descentralizare şi creştere a autonomiei locale.
Preşedintele României a făcut un apel la ambele partide ca problemele interne să nu fie transferate către guvern.
Totodată, Traian Băsescu a vorbit şi despre deficitul bugetar al României. Potrivit şefului statului, cifra acreditată de Comisia Europeană privind deficitul bugetar, de 7,5 %, este corectă, în condiţiile în care toate legile adoptate în 2008 se vor aplica.
Antena3.ro