UPDATE: "Multumesc CCR pentru celeritatea judecării acestei speţe nu doar pentru mine, ci şi pentru România. Mulţumesc BEC pentru gestionarea foarte bună a procesului electoral. Mulţumesc încă o dată, aici, tuturor cetăţenilor României care au votat pe 2 şi 16 noiembrie. A fost un vot puternic şi foarte clar şi îi asigur pe toţi că l-am înţeles. Vreau să remarc că acum, după 25 de ani de la Revoluţia Română se încheie o etapă, şi iată că românii prin votul lor au spus: STOP, şi de la capăt. Viziunea mea s-a împletit fericit cu aşteptările românilor. Privesc cu toată răspunderea drumul greu care ne aşteaptă, la capătul căruia se aşteaptă România prosperă. Vom construi România lucrului bine făcut în timp şi pas cu pas. Voi fi preşedintele care va respecta Constituţia în litera şi SPIRITUL ei. Vă voi demonstra ceea ce am spus în campanie că vreau să leg preşedintele de Constituţia României. Preşedintele trebuie să reprezinte ţara şi să devină un ETALON al societăţii pe care o reprezintă. Domnule preşedinte al României vă mulţumesc pentru prezenţă", a declarat Klaus Iohannis.
UPDATE: La intonarea imnului naţional, Klaus Iohannis a ţinut mâna dreaptă în dreptul inimii, ca semn de respect. Augustin Zegrean a deschis şedinţa solemnă a Curţii Constituţionale.
UPDATE: A început ceremonia de predare-primire a mandatului de preşedinte, la Curtea Constituţională. Şedinţa a început cu intonarea imnului naţional. La caremonie sunt prezenţi atât preşedintele Traian Băsescu, cât şi viitorul preşedinte, Klaus Iohannis.
UPDATE: Viitorul preşedinte al României a fost primit de preşedintele CCR, Augustin Zegrean, la intrarea în sediul CCR.
UPDATE: Traian Băsescu, la intrarea în Curtea Constituţională a declarat că "trebuie să fie prezent, deoarece este încă preşedintele în exerciţiu, până pe data de 21 decembrie".
UPDATE: Traian Băsescu, viitorul fost preşedinte, va participa la ceremonia care se desfăşoară la CCR pentru validarea noului preşedinte, Klaus W. Iohannis.
UPDATE: Președintele Curții Constituționale a României, Augustin Zegrean, a declarat vineri că cel mai probabil președintele ales ar urma să depună jurământul în Parlament cu o zi înainte de finalizarea mandatului lui Traian Băsescu și că din verificarea proceselor verbale nu s-a găsit nimic care să schimbe situația stabilită de BEC.
Biroul Electoral Central a trimis la Curtea Constituţională procesele verbale ale alegerilor prezidenţiale din 16 noiembrie.
Magistraţii constituţionali se reunesc astăzi la ora 10 pentru a valida rezultatul scrutinului. Tot astăzi, la ora 12, va avea loc şi ceremonia în care Klaus Iohannis îşi va primi mandatul.
Noul preşedinte îşi va putea începe efectiv mandatul după data de 21 decembrie, când expiră cel al actualului şef al statului - Traian Băsescu.