Potrivit unui comunicat al acestei instituţii, în cadrul şedinţei Biroului din 13 aprilie, au fost adoptate decizii de respingere a listelor de candidaţi pentru PE depuse de Partidul Ecologist Român, Forţa Civică, Partidul Verde, precum şi respingerea candidatului independent Mihaela Mihai.
În aceste condiţii, pentru alegerile europarlamentare din 7 iunie au fost acceptate de BEC doar candidaturile depuse de PDL, PNL, PSD+PC, UDMR, PRM, PNŢCD, precum şi cele ale Elenei Băsescu şi Pavel Abraham, ca independenţi.
Candidaturile pot fi contestate până la împlinirea a 45 de zile înainte de ziua de referinţă (23 aprilie). Contestaţiile privind admiterea sau respingerea candidaturilor se depun în scris la Tribunalul Bucureşti şi se soluţionează de acesta în cel mult două zile de la înregistrare, se mai arată în comunicatul BEC.
Antena3.ro