După ce PD-L şi-a stabilit viitorii miniştri, a venit rândul PSD să decidă pe cine va propune pentru funcţiile primite în Guvern.
Deşi încă nu s-a anunţat oficial o poziţie a PSD, surse din partid au declarat pentru Antena3.ro că deja partidul condus de Mircea Geoană şi-ar fi stabilit deja lista cu miniştri.
O parte din ei au fost decişi de miercuri seara, cealaltă parte fiind decisă joi.
Iată lista miniştrilor PSD din Guvernul Emil Boc (Surse)
- Vicepremier: Dan Nica
- Ministrul Muncii: Marian Sârbu
- Ministrul Agriculturii: Ilie Sârbu
- Ministrul Educaţiei: Ecaterina Andronescu (sprijinită de Marian Vanghelie)
- Ministrul Sănătăţii: Ion Bazac
- Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul: Victor Ponta
Acestea au fost numele decise deja de miercuri seara. Joi, au fost decişi ceilalţi ocupanţi de portofolii în Guvern.
- Ministerul de Externe: Cristian Diaconescu. Acesta a câştigat bătălia în partid cu Titus Corlăţean, căruia i s-a propus funcţia de vicepreşedinte al Senatului. În acesta condiţii, Titus Corlăţean a ameninţat chiar cu demisia.
- Ministrul pentru IMM-uri: Constantin Niţă.
- Ministrul Administraţiei şi Internelor: Gabriel Oprea. Acesta câştigă strâns în faţa lui Cătălin Voicu.
- Ministrul Mediului: Nicolae Nemirschi, viceprimarul Constanţei. Acesta a câştigat în faţa Rovanei Plumb.
Antena3.ro