Antena 3 CNN Politică ?Liderul opoziţiei este cineva de la PNL?

?Liderul opoziţiei este cineva de la PNL?

2 minute de citit Publicat la 14:22 04 Feb 2007 Modificat la 14:22 04 Feb 2007
?Liderul opoziţiei este cineva de la PNL?
Preşedintele Traian Băsescu face declaraţii surprinzătoare, la mai bine de doi ani de mandat. Într-o emisiune televizată, şeful statului le-a atras atenţia partidelor aflate la guvernare că nu este meritul lor că au ajuns la putere. "Partidele acestea au pierdut alegerile din 2004?, a spus Băsescu, adăugând că el a fost cel care a decis să trimită PSD în Opoziţie. Pe de altă parte, Băsescu a mai precizat că, în acest moment, liderul opoziţiei nu pare a fi Mircea Geoană, ci "altcineva, de pe la liberali". Preşedintele a explicat că, după ce a fost ales în funcţie, a adoptat "cu responsabilitate" o poziţie pe care a folosit-o pentru a produce o schimbare politică, spune el, "necesară". Băsescu spune că de fapt Alianţa a pierdut alegerile din 2004.

"Nu-mi sunt indiferente (partidele din Alianţă - n.r.), dar este responsabilitatea lor să găsească formula să ţină ce le-am dat, pentru că eu le-am dat şi Parlamentul a aprobat. Oamenii aceştia au pierdut alegerile. I-am adus la putere pentru că era o necesitate politică trimiterea în opoziţie a PSD-ului (...) am avut forţa să îi spun PSD-ului: Nu! Pentru democraţia din România este bine să staţi în opoziţie! Deşi obţinuse cel mai mare procentaj în alegeri. Mi s-a părut că aşa este corect, pentru români în primul rând", a declarat Traian Băsescu.

Băsescu a mai precizat că liderul opoziţiei nu pare a fi, în momentul de faţă, Mircea Geoană, ci "altcineva, de pe la liberali". Preşedintele crede că liderul unui partid de opoziţie nu are dreptul să îl decredibilize pe şeful statului când acesta face o un demers în favoarea României, cum a fost discursul rostit la Parlamentul European. "Atacă-l, anunţă că declanşezi procedura constituţională (de suspendare a şefului statului - n.r.), dar nu încerca să le explici românilor. Mircea Geoană nu ştiu dacă e liderul opoziţiei, liderul opoziţiei pare a fi altcineva în momentul de faţă, de pe la liberali", a precizat Băsescu.

Referindu-se tot la liderul PSD, Mircea Geoană, Traian Băsescu a declarat că fostul lider PSD, Ion Iliescu, a fost indulgent când l-a etichetat pe Mircea Geoană. "Pe domnul Geoană l-a etichetat domnul Iliescu ca fiind prostănac, ceva de genul ăsta. Ei, a fost indulgent etichetându-l doar aşa!", a adăugat Băsescu. Preşedintele a declarat că nu se teme de procedura de suspendare, pentru că şi-a asumat, la începutul mandatului, posibilitatea începerii unui astfel de demers.

Social democraţii reacţionează după ce Traian Băsescu a declarat că el este cel care a decis să trimită PSD în opoziţie, în ciuda votului popular. Purtătorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu, a anunţat că PSD va analiza luni declaraţia lui Băsescu. Şi PNL critică declaraţia preşedintelui. Vicepreşedintele liberal, Ludovic Orban, spune că preşedintele încearcă să scoată ochii Alianţei, prin această declaraţie. Lucian Bolcaş, reprezentantul PRM, susţine că accesele de sinceritate nu-i fac bine preşedintelui.

Antena 3

×
x close