Antena 3 CNN Politică Liderul FSLI: Boc şi Funeriu ar trebui să îşi dea demisia după decizia CCR

Liderul FSLI: Boc şi Funeriu ar trebui să îşi dea demisia după decizia CCR

<1 minut de citit Publicat la 14:55 03 Noi 2010 Modificat la 14:55 03 Noi 2010
Liderul FSLI: Boc şi Funeriu ar trebui să îşi dea demisia după decizia CCR
Foto: Video News
Verdictul judecătorilor privind asumarea răspunderii de către Guvern asupra Legii Educaţiei ar trebui să aducă după sine demisia atât a premierului Emil Boc cât şi a ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu. Declaraţia a fost făcută de Simion Hancescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.

"În mod normal, dacă am trăi într-o ţară normală, domnul Boc, specialist în drept, ar trebui să-şi dea demisia. Şi, de asemenea, ministrul Educaţiei. Presupunând că eu aş fi ministrul Educaţiei în acest moment, prin absurd, la ora 14:00 aş avea demisia depusă, pentru că am fost compromis total de acest guvern. Să vedem dacă o va face", a declarat liderul FSLI.  

Judecătorii Curţii Constituţionale au decis, miercuri, că asumarea răspunderii de către Guvern pe Legea Educaţiei este neconstituţională. Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a fost cel care a sesizat Curtea în acest sens.

Liderul FSLI, despre decizia CCR

×
x close