Preşedintele PSD, Mircea Geoană, le-a cerut membrilor Biroului Permanent Naţional, luni, să nu mai lanseze atacuri la adresa PDL, invocând rezultatele unui sondaj de opinie, care arăta că relaţia conflictuală cu PDL nu aduce beneficii electorale nici partidului, nici candidatului PSD la Preşedinţie.
Geoană le-a prezentat liderilor PSD, în Biroul Permanent Naţional, un sondaj de opinie din care rezultă că aproape trei sferturi din chestionaţi privesc negativ relaţia publică tensionată dintre PDL şi PSD şi peste jumătate dintre ei se pronunţă pentru continuarea unui guvern PDL-PSD.
Potrivit unor surse din conducerea partidului, Geoană le-a cerut liderilor PSD să nu mai lanseze declaraţii publice împotriva PDL , argumentând că întreţinerea unei relaţii conflictuale între cele două partide guvernamentale nu îi aduce beneficii nici lui, în perspectiva alegerilor prezidenţiale, şi nici partidului, scrie Mediafax
Aceleaşi surse au arătat că, potrivit acestei cercetări sociologice, escaladarea declaraţiilor belicoase între liderii PDL şi cei ai PSD nu au adus avantaje PSD şi nici nu au determinat scăderea PDL ca opţiuni electorale.
Geoană le-a cerut liderilor PSD, invocând aceste motive, să nu se mai "aventureze" în atacuri la adresa liderilor PDL, decât în condiţiile în care pot aduce dovezi palpabile.
Sursele citate au mai arătat că preşedintele PSD le-a recomandat liderilor social-democraţi să se concentreze în prezentarea şi promovarea unor proiecte şi măsuri cu caracter economic şi cu impact social.
În plus, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a afirmat, luni, înaintea BPN al PSD, că declaraţiile date de Marian Vanghelie despre mutarea arhivei DGIPI şi informaţiile care ar mai fi acolo, nu mai trebuie să mai mire pe cineva.
Întrebat de jurnalişti cum comentează afirmaţiile lui Vanghelie despre faptul că arhiva DGIPI ar fi fost mutată şi este pe mâini bune, Năstase, a răspuns: "Cred că în această ţară a transparenţei totale, a bileţelelor roz, a informaţiilor care circulă pe surse şi în afara surselor, o chestiune de genul acesta nu cred că trebuie să ne mai mire".
Antena3.ro