Lideri ai PSD au semnat o scrisoare deschisă prin care cer „demisia imediată” a lui Liviu Dragnea din funcţiile de preşedinte al PSD şi al Camerei Deputaţilor şi asigurarea interimatului la conducerea partidului de către premierul Viorica Dăncilă, care este preşedinte executiv.
Fostul premier Victor Ponta a reacționat prompt.
„Le urez succes tuturor celor care au inteles in al 12 lea ceas ca Grupul lui Dragnea duce Romania, Parlamentul, Guvernul si PSD la dezastru! Sper ca ei sa salveze ce mai este de salvat si sa gandeasca o strategie de revenire pe calea normalitatii! ProRomania si eu ( ca om politic de stanga, fost lider si Premier social democrat ) vom sustine orice efort de reforma si revenire la valorile care au stat la baza formarii USL si a Guvernarii din 2012-2015!”, a scris Ponta pe pagina sa de Facebook.