Antena 3 CNN Politică Lider PSD: Întârzierile vor trebui recuperate în cel mult trei luni de la instalarea noului guvern

Lider PSD: Întârzierile vor trebui recuperate în cel mult trei luni de la instalarea noului guvern

1 minut de citit Publicat la 11:40 26 Iun 2017 Modificat la 11:40 26 Iun 2017
o_1bjhosqdcsqq1tre12h244b1b8k8.jpg
foto: gov.ro

Preşedintele organizaţiei judeţene Botoşani a Partidului Social Democrat (PSD), senatorul Doina Federovici, a declarat, luni, că noul guvern care va fi instalat în urma adoptării moţiunii de cenzură va avea la dispoziţie cel mult trei luni pentru a recupera întârzierile Guvernului Grindeanu şi a intra în calendarul stabilit iniţial pentru derularea programului de guvernare.

'Măsurile prevăzute în programul de guvernare sunt strâns corelate între ele. De exemplu, majorările din sectorul bugetar trebuie să aibă loc concomitent cu alte măsuri care prevăd creşteri de salarii din sectorul privat, dar şi acţiuni mai ferme pentru combaterea evaziunii în domeniul muncii. Aici însă s-au înregistrat întârzieri care vor trebui recuperate în cel mult 3 luni de la instalarea noului guvern. În caz contrar, mai multe măsuri bune deja adoptate vor deveni inaplicabile', a declarat Doina Federovici, printr-un comunicat de presă.

Senatorul PSD a subliniat că printre întârzierile înregistrate de Guvernul Grindeanu cele mai importante vizează reforma fiscală privind reducerea impozitului pe venit şi diminuarea fiscalităţii şi a birocraţiei, neadoptarea Codului Economic, neimplementarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor publice, dar şi nerealizarea cadrului legal pentru deblocarea achiziţiilor şi investiţiilor publice de interes strategic, precum realizarea unor drumuri şi autostrăzi absolut necesare pentru dezvoltarea României.

Doina Federovici a mai declarat că are încredere în capacitatea PSD de a desemna un nou prim-ministru şi o nouă echipă de guvernare care să ducă la îndeplinirea programului de guvernare.

'Discuţiile politice sunt mai puţin importante pentru cetăţeni. Pentru ei contează să se facă ceea ce s-a promis, respectiv realizarea integrală a programului de guvernare. Am convingerea că, în pofida unor întârzieri, PSD are capacitatea de a duce la îndeplinire ceea ce a promis în campania electorală', a subliniat preşedintele PSD Botoşani.

×
Etichete: PSD guvern
x close