Liberalii practică un şantaj direct asupra democraţilor, în privinţa susţinerii iniţiativei PSD de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, este de părere vicepreşedintele PD, Cezar Preda. Aflat la Buzău, Preda a susţinut o conferinţă de presă în care a afirmat că scopul liberalilor este de a forţa mâna democraţilor în privinţa participării pe liste comune la alegerile pentru Parlamentul European. Potrivit liderului democrat, PNL nu este la prima tentativă de şantaj. ?Nu am fost şantajabili şi nici nu vom fi şantajabili? a afirmat liderul democrat.
În opinia lui Preda, demersul PSD are un ?rol benefic? şi trebuie ?lăsat să curgă?, pentru că astfel ?cei care nu fac politică la nivelul anilor 2007 vor fi aruncaţi în afara politicii de populaţie.? Totodată, Cezar Preda a lăsat să se înţeleagă că demersul PSD este menit doar să sperie. ?A arăta dinainte că sperii pe cineva prin proceduri constituţionale este o acţiune politică ce te clasifică în partea mică a politicii. PSD să facă ce doreşte!?
CITIŢI ŞI
PC ŞI PNL SE LASĂ CU GREU CONVINSE
Marian Damian, Antena3.ro