"Astăzi, în cadrul şedinţei grupurilor parlamentare reunite, PNL îşi va elabora strategia parlamentară pentru dezbaterea legii educaţiei, care înţelegem că a fost aprobată azi de Guvern şi faţă de care ne-am exprimat punctul de vedere şi în cadrul moţiunii simple depuse la Senat săptămâna trecută, dar pe care îl vom sublinia şi în cursul dezbaterii parlamentare care va urma", a spus Voicu.
Vicepreşedintele liberal a precizat că, dacă există elemente de neconstituţionalitate, PNL îşi va exercita dreptul de a reclama legea la CCR.
"Dacă există elemente de neconstituţionalitate, vor exercita acest drept, însă până atunci vom participa activ şi în cadrul comisiilor şi în plen, cu amendamente, cu susţinerea poziţiei noastre şi vom vedea după ce se vor termina dezbaterile parlamentare care este situaţia constituţională a legii", a spus Mihai Voicu.
El a acuzat "lipsa unui dialog şi încălcarea legii cu privire la durata dezbaterii publice pe care ar fi trebuit să o aibă această lege".
Guvernul a aprobat, luni, proiectul legii educaţiei naţionale, urmând ca documentul să fie transmis în Parlament spre dezbatere în regim de urgenţă.
Principalele modificări propuse prin proiectul de lege vizează introducerea obligativităţii învăţământului până la vârsta de 16 ani şi a claselor pregătitoare, dar şi introducerea clasei a IX-a în învăţământul gimnazial.
Antena3.ro