"Din această seară se va putea circula pe prima porțiune din Drumul Expres Pitești Craiova, mai precis pe cea care ocolește orașul Balș. Sorin Grindeanu, premierul în mandatul căruia a început acest proiect, are și șansa să îl finalizeze în calitate de ministru al Transporturilor", a scris Lia Olguţa Vasilescu pe Facebook.
Ea a adăugat că a fost printre persoanele care a militat să existe şi în Oltenia o autostradă.
Primul lot al Drumului Expres Piteşti-Craiova va fi dat în circulație
"Am fost una dintre persoanele care a militat pentru a avea și Oltenia o autostradă, pentru că acest Drum Expres este exact ca o autostradă doar că îi lipsește un metru pe banda de urgență și, față de studiul de fezabilitate din 2007, refăcut complet în 2017, la insistența mea, au apărut și stâlpii de iluminat, exact ca la autostrăzile europene. Felicitări, UMB și Sorin Grindeanu!
P.S. Pentru cârcotași, postez și două fotografii cu dată ca să se vadă în ce stadiu am lăsat această investiție când am plecat de la guvernare. E mai mult decât două borduri...", a mai scris Lia Olguţa Vasilescu, joi, pe pagina sa Facebook.