Proiectul legii achiziţiilor publice va putea fi lansat în dezbatere în maximum trei săptămâni, urmând ca în Parlament să fie adoptat pe o procedură rapidă, întrucât este nevoie de această lege pentru dezvoltarea României, a declarat sâmbătă, la Timişoara, preşedintele PSD, Liviu Dragnea.
„După părerea mea, în maximum două-trei săptămâni proiectul de lege va putea fi lansat în dezbatere publică, urmând ca şi în Parlament să fie pe o procedură rapidă, pentru că este nevoie pentru toată dezvoltarea României de această lege. A apărut la un moment dat o industrie, o categorie a contestatarilor care întârziau orice investiţie, unii cu avantaje, alţii fără avantaje”, a afirmat Dragnea.
Premierul Sorin Grindeanu a precizat că sunt vizate prioritar trei mari domenii, respectiv Apărarea, Energia şi Transporturile.
„Se lucrează, termenul amintit este unul realist, astfel încât să putem trimite punctul de vedere al Guvernului astfel încât tot ceea ce se propune acolo să ajute la deblocare, dar şi respectând anumite reguli ale Comisiei Europene. Au existat discuţii cu Comisia Europeană”, a punctat premierul Sorin Grindeanu.