Astăzi va fi dezbătut de Comisia Juridică a Senatului proiectul de lege pentru grațierea unor pedepse dar și a unor măsuri educative privative de libertate. În urma acestei dezbateri va fi întocmit un raport aferent.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a solicitat, săptămâna trecută senatorilor din Comisia Juridică să amâne dezbaterea proiectului de lege privind graţierea, arătând că se pregătesc şi alte măsuri complementare, menite să rezolve problemele din sistemul penitenciar. El susţinea că noul pachet legislativ va fi finalizat în cel mult trei săptămâni.
Preşedintele Comisiei juridice, Şerban Nicolae, a afirmat că propunerea secretarului de stat va fi analizată şi asumată dacă va avea susţinerea membrilor comisiei.