Camera Deputaţilor a decis, marţi, în unanimitate, retrimiterea la comisia de specialitate a proiectului de lege privind amnistierea, cu termen la 1 februarie 2014.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a făcut acestă propunere de retrimitere pentru a fi consultate toate instituţiile interesate care au puncte de vedere contrare.
Propunerea lui Zgonea a întrunit 268 voturi "pentru", niciun vot "împotrivă" şi nicio abţinere.
Luni, premierul Victor Ponta a declara că Legea amnistierii poate fi adoptată, din motive practice şi de politică penală, după informarea Comisiei Europene, dacă este în spiritul Constituţiei şi al reglementărilor europene şi dacă exclude faptele de violenţă şi de corupţie.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că Legea amnistierii este în dezbatere publică şi va rămâne astfel până la data de 1 februarie, pentru a se vedea că nu reprezintă "o chestie ilegală".
Pe data de 1 februarie 2014 intră în vigoare noul Cod penal.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, spunea că PDL ia în calcul "mişcări de stradă serioase" în cazul în care se votează în Parlament Legea amnistierii, pentru a informa populaţia despre efectele acesteia, adăugând: "Dacă toţi vom fi soldaţi disciplinaţi ai acestui partid, vom recâştiga poziţiile avute".