Antena 3 CNN Politică Dispar oficial pensiile speciale ale parlamentarilor! Klaus Iohannis a promulgat legea

Dispar oficial pensiile speciale ale parlamentarilor! Klaus Iohannis a promulgat legea

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 17:14 28 Iun 2023 Modificat la 17:15 28 Iun 2023
Klaus Iohannis
Dispar oficial pensiile speciale ale parlamentarilor! Klaus Iohannis a promulgat legea Sursa foto: Hepta

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 28 iunie 2023, decretul privind promulgarea Legii pentru abrogarea Capitolului XI din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, anunță Administrația Prezidențială.

Legea, iniţiată de deputatul PSD Alfred Simonis, modifică Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, în sensul abrogării dispoziţiilor capitolului XI care vizează acordarea dreptului la indemnizaţia pentru limita de vârstă de care beneficiază deputaţii şi senatorii.

"De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare", prevede actul normativ.

"Votul de azi are o semnificație aparte pentru întreaga clasă politică. Mesajul lui este că începem reforma pensiilor speciale cu noi înșine. Arătăm în acest fel că avem voința și determinarea să eliminăm pensiile speciale ale parlamentarilor, înainte de a face același lucru cu alte categorii de pensii speciale. După cum știți, reforma pensiilor speciale este un obiectiv al actualei Coaliții, pe care l-am asumat public și prin programul de guvernare. Vrem să realizăm acest obiectiv din două mari motive. În primul rând, pentru că o astfel de reformă ar așeza sistemul de pensii din țara noastră pe baze corecte, cu reguli unitare, aplicabile tuturor. Asta ne va permite să avem un sistem de pensii echitabil și sustenabil pe termen lung.

Un alt motiv important al acestei reforme este determinarea de a accesa toate fondurile din PNRR. România nu își poate permite să piardă aceste fonduri, iar angajamentul Coaliției de guvernare este să realizăm toate jaloanele și reformele, inclusiv cea a pensiilor speciale, astfel încât să tragem toți banii pe care îi avem la dispoziție", a spus Nicolae Ciucă.

×
x close