Antena 3 CNN Politică Lăzăroiu susţine că Băsescu nu va reveni în fruntea unui partid politic după încheierea mandatului

Lăzăroiu susţine că Băsescu nu va reveni în fruntea unui partid politic după încheierea mandatului

S.T.
1 minut de citit Publicat la 22:01 24 Apr 2013 Modificat la 22:01 24 Apr 2013
Lăzăroiu susţine că Băsescu nu va reveni în fruntea unui partid politic după încheierea mandatului
Foto: Agerpres
Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu susţine că Traian Băsescu nu va reveni în fruntea unui partid politic după încheierea mandatului de preşedinte al României, scrie Mediafax.

Lăzăroiu a declarat, miercuri, la Constanţa, că Fundaţia Mişcarea Populară va continua să existe chiar dacă din rândurile ei se vor desprinde oameni care vor înfiinţa un partid politic şi că Traian Băsescu nu va fi şeful unei formaţiuni politice.
   
"Dacă nu va fi o masă critică şi o parte dintre cei care au venit aici au spus că nu vor partid, dar pot rămâne în fundaţie. Dar dacă se va strânge o masă critică la un moment dat, nu ştiu, peste şase luni, s-ar putea să nu fie peste doi ani când se încheie mandatul preşedintelui şi care va spune eu vreau să fac politică şi avem nevoie de forţă pentru că noi putem să vorbim mult ca Fundaţie, dar nu avem şi instrument politic cu care să punem în aplicare ce vorbim. Deci nu putem să-i împiedicăm, dar dacă nu va fi masa aia critică nu va fi niciun partid, deci nu depinde de Traian Băsescu asta. Traian Băsescu se va întoarce în Fundaţie, partidul va merge mai departe, Traian Băsescu nu-şi doreşte să fie liderul unui partid după ce-şi termină mandatul, a spus-o şi domnia sa. După ce ai fost preşedintele ţării nu mai poţi să fi preşedinte...A, vrea să rămână influent, dar poate să rămână influent în politică din această fundaţie, nu are nevoie să fie şeful unui partid politic, asta poate doar domnul Iliescu, el, după ce-a fost preşedinte, s-a întors... Eu pentru asta garantez că nu va fi şeful unui partid politic şi că se va întoarce în Fundaţie, strict în Fundaţie, care va supravieţui partidului", a declarat Sebastian Lăzăroiu, miercuri, la Constanţa.

Fundaţia Mişcarea Populară şi-a lansat miercuri, la Constanţa, filiala judeţeană, aceasta fiind prima din ţară, urmând ca în perioada următoare să fie deschise şi alte filiale în alte judeţe.


×
x close