"În familia noastră nu se discută politică" a declarat vicepreşedintele UNPR, Lavinia Şandru, în cadrul emisiunii "Subiectiv" de la Antena 3, întrebată fiind cu privire la trecerea de la PDL la PSD a soţului acesteia, Darius Vâlcov.
Trecerea primarului Slatinei din barca Puterii în cea a Opoziţiei face ca familia Vâlcov-Şandru să ocupe o parte importantă din spectrul politic.
Invitată la Antena 3, Lavinia Şandru a evitat să comenteze cu privire la decizia soţului ei însă a făcut precizarea că, în prezent, cei doi fac parte din partide politice de stânga.
"Să nu îmi cereţi să comentez gestul şi acţiunile politice ale soţului meu. Nu discutăm politică în familia noastră. La noi în familie şeful este fiica noastră de cinci ani" a declarat Lavinia Şandru.
"De astăzi, amândoi suntem membri ai unor partide politice de stânga. UNPR e partid de stânga. Şi PSD este partid de stânga. Vă aduceţi aminte cât l-am criticat eu pe Emil Boc cât a fost premier? Acum nu mai este" a mai spus aceasta.
În replică la declaraţia UNPR-istei Lavinia Şandru, analistul Bogdan Chireac, invitat şi el la Antena 3, a reflectat că, de la un timp, UNPR se simte mai bine cu PSD-ul decât cu PDL-ul.