Antena 3 CNN Politică Laura Vicol: "Părinţii de îngeri au nevoie de ajutor!” | Detaliile unui nou proiect de lege pentru familiile din România

Laura Vicol: "Părinţii de îngeri au nevoie de ajutor!” | Detaliile unui nou proiect de lege pentru familiile din România

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 20:39 11 Oct 2023 Modificat la 20:39 11 Oct 2023
inger
Laura Vicol: "Părinţii de îngeri au nevoie de ajutor! Nimic nu este mai traumatizant decât pierderea unui copil | Detaliile unui nou proiect de lege pentru familiile din România Sursa foto: GettyImages

”Nimic nu este mai traumatizant decât pierderea unui copil. O astfel de tragedie te schimbă pentru totdeauna, iar efectele asupra psihicului sunt incontestabile. Este nedrept, dar și o greșeală să îi lăsăm singuri pe cei care trebuie să se confrunte cu gestionarea unei asemenea dureri sufletești", a transmis Laura Vicol, deputat PSD şi președinta Comisiei Juridice din Camera Deputaților despre proiectul de lege iniţiat astăzi.

Proiectul are în vedere şi o zi comemorativă în România, așa cum se întâmplă în alte state, pentru a determina conștientizarea acestor tragedii la nivelul societății.

"Proiectul inițiat astăzi, alături de colega deputată Cristina Rizea, propune acces gratuit la un număr de ședințe de consiliere psihologică pentru părinții care se confruntă cu o astfel de dramă. De asemenea, proiectul încurajează organizarea de evenimente publice, menită să ducă la conștientizarea acestui fenomen, la nivelul societății. Cu un efort minimal, dar necesar din partea statului, foarte mulți ”părinți de îngeri” pot să simtă că nu sunt lăsați singuri în fața durerii” a declarat Laura Vicol pe Facebook. 

Nimic nu este mai traumatizant decât pierderea unui copil. O astfel de tragedie schimbă pentru totdeauna viața, iar...

Publicată de Laura Vicol pe Miercuri, 11 octombrie 2023

"E nevoie de vindecare ca să poți trai cu imensul gol din suflet"

Inițiativă a fost lăudata de cei care au trecut prin asemenea drame:

"Felicitări pentru inițiativa! Durerea unei mame, părinte nu poate fi cuantificata. Nu îți mai găsești drumul, ai sufletul sfâșiat și te lupți cu durerea.Ai simțurile paralizate sau nu îți poți exprima durerea… Simți ca îți explodează sufletul, simți furie, neîncredere, goliciune interioara. E nevoie de specialiști care sa te facă sa te deschizi, e nevoie de ajutor ca emoțiile sa poată fi exprimate! E nevoie de vindecare ca sa poți trai cu imensul gol din suflet".

"Felicitări mult respect pentru inițiativă durerea unei mame care își pierde copilul e de nedescris în cuvinte mi-am pierdut fiul la 27 de ani a murit nevinovat accident de mașină respect pentru tot".

"Felicitări și eu am pierdut băiatul când mai avea 3 zile şi împlinea 4 anișori suferința a fost mare am făcut diabet pe sistem nervos care îl am si acum dar cu dumnezeu înainte".

"Consilierea psihologica lipsește foarte mult in asemenea situații, în scoli, în spitale cu pacienți traumatizați... Este o inițiativă lăudabilă", sunt doar căteva din reacţiile celor care susţin acest proiect. 

×
Parteneri
x close