Conducerea PNL a decis luni, în unanimitate, să susţină desemnarea primarului Sibiului, Klaus Johannis pentru calitatea de premier indpendent, în cazul în care cabinetul Emil Boc 2 demisionează astăzi după decizia CCR sau va fi demis mâine în cazul adoptării moţiunii de cenzură semnată de PNL şi UDMR şi susţinută de PSD, susţin surse liberale.
Preşedintele PNL Crin Antonescu a confirmat că liberalii au votat propunerea pentru un premier independent, însă a refuzat să facă public numele, arătând că-l va divulga mâine, după ce guvernul va cădea.
Liderul liberal a susţinut că parlamentarii PNl vor vota cu bilele la vedere pentru a evita orice suspiciune, urmând ca deputaţi sau senatorii partidului care nu vor respecta "linia partidului", vor susţine Cabinetul Boc sau vor absenta nemotivat mâine să fie excluşi din formaţiune.
Propunerea PNL va fi supusă şi analizei PSD, existând semnale că social-demnocraţii ar fi dispuşi să meargă la Cotroceni pentru a-l susţine pe preşedintele Forumului Democratic al Germanilor din România ca o soluţie comună pentru viitorul executiv.
Potrivit surselor citate, liderul PNL Crin Antonescu a purtat deja o discuţie cu primarul Sibiului pe această temă, el primind consimţământul de principiu al lui Johannis pentru nominalizarea sa ca premier. Instalarea edilului la Palatul Victoria este puţin probabilă a fi acceptată de către preşedintele Traian Băsescu, prea puţin dispus să gireze noua majoritate PNL -PSD din Parlament prin numirea unui premier aşa -zis independent care să organizeze alegerile prezidenţiale.
Antena3.ro