Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj pentru veteranii de război, în declarația sa publică de la Mormântul Ostașului Necunoscut, unde a avut loc o manifestație pentru a celebra Ziua Armatei României.
”Acest loc evocă jertfa eroilor căzuți în Primul Război Mondial, care, cu patriotism și devotament, și-au dat viața pentru reîntregirea neamului nostru. Ne onorează și ne bucură să îi avem astăzi alături de noi pe veteranii de război.
Ca punte de legătură între trecut și viitor, căliți de dificultățile vieții, ei ne transmit cu înțelepciune și căldură valorile fundamentale care ne definesc ca cetățeni și ca națiune. Pentru toate sacrificiile făcute, dragi veterani de război, aveți recunoștința și prețuirea noastră”, a spus Klaus Iohannis.
Președintele a vorbit și despre perioada actuală, marcată de „o accentuată incertitudine”, ale căror efecte afectează viața de zi cu zi.
”În actualul context dificil, direcția noastră este clară: rămânem uniți și hotărâți, ancorați în valorile și simbolurile care ne definesc și ne dau putere ca națiune, și întărim cooperarea cu aliații și partenerii noștri. Armata a fost și va continua să fie simbolul tenacității și o componentă esențială în evoluția României, contribuind major la parcursul țării noastre către statutul de stat democratic, ireversibil atașat valorilor euro-atlantice”, a mai spus Iohannis.
Iohannis a spus că participarea activă a militarilor noștri în diferite teatre de operații, timp de peste 20 de ani, a susținut consolidarea României în NATO ca un aliat credibil și stabil, a cărui securitate are la bază statutul de membru al NATO și al Uniunii Europene, precum și Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii, care se află la cel mai înalt nivel de cooperare în domeniul apărării.
”România are un loc distinct în cadrul NATO și o calitate incontestabilă de furnizor de securitate în regiunea Mării Negre și pe Flancul Estic al Alianței Nord-Atlantice. În ultimii ani a crescut constant prezența Aliată în țara noastră, fiind operaționalizate pe teritoriul României o serie de structuri de comandă și control și de luptă NATO.
Odată cu deteriorarea accentuată a mediului internațional de securitate, ca urmare a războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, s-a mărit semnificativ numărul militarilor NATO aflați în țara noastră. Împreună cu partenerii și aliații noștri suntem mai puternici și salut și cu această ocazie prezența acestora în România, ca dovadă a hotărârii de neclintit a NATO de a consolida și apăra Flancul Estic și regiunea Mării Negre.
Prin deciziile adoptate la Summitul Alianței de la Madrid, din această vară, ne-am asigurat că acest proces va fi unul continuu, elaborat pe termen lung, ca răspuns la toate aceste provocări de securitate cu care ne confruntăm”, a mai spus președintele Iohannis.
Klaus Iohannis s-a adresat și militarilor români, spunându-le că reprezintă Armata României, „o instituție emblematică, respectată și apreciată la nivel național și internațional pentru virtuțile care o definesc: loialitate, curaj, abnegație și spirit de sacrificiu” și a spus că vor fi continuate alocările bugetare pentru înzestrarea Armatei.
”Armata României continuă să se modernizeze, iar în centrul acestui amplu proces de transformare vă aflați dumneavoastră, cea mai importantă resursă care dă valoarea și puterea oricărei forțe militare.
Alocarea bugetară de 2% din PIB pentru Apărare, stabilită în anul 2017, a facilitat creșterea investițiilor, dotarea cu tehnică și echipamente, precum și fondurile necesare pregătirii și instruirii pentru o mai bună interoperabilitate cu aliații. Anul viitor vom face încă un pas înainte prin creșterea bugetului Apărării la 2,5% din PIB, pentru a spori capacitatea Armatei de a-și îndeplini misiunile încredințate și astfel să conferim României și mai multă credibilitate în exercitarea rolului de pilon regional de securitate.
Este vital să investim în propriile noastre forțe de apărare pentru că, din păcate, vedem că există încă state tributare unei mentalități depășite, care folosesc forța armată pentru a amenința suveranitatea unei țări independente, sfidând întregul sistem internațional bazat pe reguli. Răspunsul nostru - al țărilor NATO și al partenerilor noștri - trebuie să fie unul decisiv și hotărât, menit să contribuie la descurajarea acțiunilor oricărui potențial adversar.
Vă îndemn să fiți parte activă a acestui proces de transformare și modernizare a Armatei, să continuați să vă pregătiți la cele mai înalte standarde, să vă perfecționați și să vă consolidați abilitățile în concordanță cu standardele NATO, inclusiv prin valorificarea instruirii în comun cu camarazii aliați aflați în țara noastră, pentru consolidarea posturii aliate de descurajare și de apărare”, le-a spus Iohannis, militarilor.
El le-a mulțimit, totodată, pentru devotamentul și spiritul de sacrificiu de care dau dovadă în tot ceea ce fac pentru apărarea țării.