Antena 3 CNN Politică Klaus Iohannis, prima ieşire în public după ce Austria a umilit România: "Am fost dezamăgit şi supărat"

Klaus Iohannis, prima ieşire în public după ce Austria a umilit România: "Am fost dezamăgit şi supărat"

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 20:04 12 Dec 2022 Modificat la 20:07 12 Dec 2022
klaus iohannis primele declaratii dupa ce romania nu a intrat in schengen vot consiliu jai austria
Klaus Iohannis, prima ieşire în public după ce Austria a umilit România: "Am fost dezamăgit şi supărat" Sursa foto: Captură video Antena 3 CNN

"Votul din JAI este foarte problematic pentru noi toţi, în România. Trebuie să spun că am fost dezamăgit şi supărat după ce am primit rezultatul acestui vot. Noi de 11 ani ne străduim, negociem şi sperăm să intrăm cu drepturi depline în Schengen. Noi, românii.

În decursul acestui an, care se apropie de final, am avut câteva reuşite notabile. Una dintre principalele piedici în calea Schengen a fost MCV, şi am reuşit împreună cu Guvernul, cu coaliţia, să ajungem în punctul în care CE a considerat că acest mecanism s-a finalizat şi a fost ridicat.

Am reuşit, printr-o colaborare intensă şi foarte bună cu Olanda, să îi convingem pe partenerii olandezi să îşi schimbe opinia în chestiunea Schengen faţă de România, şi să propună parlamentului olandez un vot pozitiv pentru România, chestiune aprobată.

Tot în acest an, s-a schimbat ecuația politică din Suedia. Inițial, Parlamentul suedez nu a fost încântat de aderarea României la Schengen, dar am colaborat, am discutat, am negociat, şi am îndepărtat şi rezervele Suediei", a spus Klaus Iohannis. 

"Acest mod de a face politică în UE nu poate să fie considerat pozitiv"

Acest mod de a face politică în UE nu poate să fie considerat pozitiv. Este foarte clar că migrația reprezintă o problemă pentru UE, dar este la fel de clar că România nu permite o migraţie nelegală şi nu este cauza unei migraţii nelegale. România a primit un NU nemeritat, pentru o chestiune pe care nu am cauzat-o.

Ba dimpotrivă, România este foarte activă în combaterea migraţiei ilegale. De aceea nici românii nu au înţeles acest refuz. Şi oamenii sunt revoltați, şi pot să îi înțeleg.

Dar în politică nu contează dacă eşti supărat, frustrat, sau bucuros. Noi suntem aleși pentru a rezolva problemele comunității, ale naţiunii, şi asta voi face eu în continuare.

"Acest vot nu mă face să dau înapoi"

Acest vot nu mă face să dau înapoi, şi personal voi rămâne foarte conectat la fenomen şi sunt hotărât să duc lucrurile mai departe, până când România devine membră a Schengen.

Nu va fi simplu. Miercuri, joi şi vineri vom avea o întrunire a Consiliului European şi cu certitudine voi ridica această problemă. Va fi dezbatere, vor fi diferite opinii, dar un nou vot va fi doar când se întrunește iar Consiliul JAI.

"Sunt foarte hotărât să rezolvăm această problemă"

Din datele pe care le avem în acest moment, e greu de crezut că în aşa puține zile va exista o schimbare de opinie la partea austriacă", a mai spus preşedintele. 

"Aşa cum am găsit soluţii pentru MCV, pentru a schimba NU olandez şi NU suedez în DA, vom continua discuțiile cu partea austriacă, cu Comisia Europeană, şi sunt foarte hotărât să rezolvăm această problemă", a concluzionat preşedintele Klaus Iohannis. 

"Voi ridica această problemă în Consiliul European"

"În ceea ce privește vinovații pentru acest eșec, Klaus Iohannis a spus:

„Cu siguranță sunt lucruri care puteau fi făcute altfel, mai bine, chit că îmi este greu să înțeleg cum să faci mai bine dacă cu doar două săptămâni înainte de vot o parte își schimbă nepregătit și neexplicat atitudinea față de vot”.

×
x close