Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că este important să "avem grijă" în ceea ce priveşte iniţiativele de modificare a Constituţiei pe tema familiei, subliniind că a fi tolerant nu înseamnă a fi tăntălău.
"A fi tolerant nu înseamnă a fi tăntălău. A fi tolerant înseamnă a accepta conştient că sunt alţii cu alte păreri, alte opinii, dar nu contează că suntem toţi români în cazul acesta, în societatea românească şi vreau să mergem mai departe, asta înseamnă toleranţă. Toleranţa rezultă din informare, nu din dezinformare", a afirmat şeful statului la dezbaterea "Politica: De la teorie la practică", organizată la BCU.
Şeful statului a fost întrebat dacă iniţiatorii demersului de modificare a Constituţiei cu privire la definirea familiei au generat o radicalizare a unor culte.
"Nu cred că au produs nicio radicalizare, dar nici nu au avut vreun impact în sensul de a modifica atitudinea unor grupuri faţă de temă. După părerea mea, tema, chiar dacă a fost ridicată cu foarte multe, aproximativ 3 milioane de semnături, şi are susţinători importanţi, nu cred că este o temă care a penetrat societatea românească, cum nici reacţiile unor politicieni nu au reuşit să mişte electoratul semnificativ", a spus Iohannis.
El a explicat declaraţiile sale din octombrie cu privire la această temă, arătând că le-ar repeta oricând.
"Am făcut acele afirmaţii cu foarte multă bună-credinţă şi le-aş repeta oricând. S-au găsit bineînţeles unii politicieni şmecheri care imediat s-au căţărat pe mine şi au încercat să dovedească ce buni patrioţi şi români sunt ei şi că eu mă situez într-o poziţie stranie. Nu cred că sunt într-o poziţie stranie şi nici românii nu au crezut asta, altfel nu m-ar fi ales din capul locului, dar cred că este foarte important să avem grijă cu astfel de iniţiative. Sigur, se poate supune orice la vot, putem să mergem, ştampilăm şi obţinem un rezultat, însă ceea ce niciodată nu se poate obţine prin vot este pacea socială", a mai afirmat şeful statului.
Preşedintele Iohannis a subliniat că pacea socială se poate obţine numai prin compromis, care trebuie făcut între politicieni, între politic şi societate, între societate şi biserică, între diferitele grupuri din societate.
"Or, niciodată, pacea socială nu poate să fie rezultatul unui vot de tip referendum, ci poate să fie doar rezultatul unei abordări mature din partea tuturor actorilor relevanţi din societate. Orice încercare de a împinge echilibrul într-o parte sau într-alta nu rezultă decât într-o mulţime de perdanţi. De obicei pierd toţi. Dacă pacea socială în ţară se rupe, nu există niciun câştigător, există numai perdanţi. Din acest motiv am spus că este foarte importat să fim toleranţi", a completat el.