Antena 3 CNN Politică Klaus Iohannis: ”Parcurgem cea mai gravă criză de după cel de-al Doilea Război Mondial”

Klaus Iohannis: ”Parcurgem cea mai gravă criză de după cel de-al Doilea Război Mondial”

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 13:07 08 Mar 2022 Modificat la 13:20 08 Mar 2022
Klaus Iohannis: ”Parcurgem cea mai gravă criză de după cel de-al Doilea Război Mondial”
Sursa foto: hepta

„După cum am afirmat în cadrul întâlnirilor pe care le-am avut cu Președintele Duda și cu Președintele Erdoğan, România apreciază în mod deosebit parteneriatele strategice cu Polonia și Turcia și cooperarea bilaterală excelentă pe care o avem în multiple domenii de interes comun. Am convingerea că prietenia și legătura specială dintre București, Varșovia și Ankara reprezintă o bază solidă, pe care putem dezvolta în continuare colaborarea noastră, inclusiv în acest format trilateral. Salut faptul că dialogul trilateral al miniștrilor afacerilor externe este unul de substanță și a evoluat semnificativ în cursul ultimilor ani, după cum am avut plăcerea să constat anul trecut, când i-am primit pe cei trei miniștri la Palatul Cotroceni, în marja reuniunii trilaterale de la București, din aprilie.

”Parcurgem cea mai gravă criză de după cel de-al Doilea Război Mondial”

Am convingerea că România, Polonia și Turcia împărtășesc preocupări și interese ce pot fi abordate constructiv în beneficiul nostru comun, prin consultări politice și o cooperare trilaterală consolidată, inclusiv în domenii precum cel al apărării și cel al rezilienței, două dimensiuni deosebit de importante pentru securitatea noastră în actualul context de securitate regional și global.

Parcurgem cea mai gravă criză de după cel de-al Doilea Război Mondial. România condamnă ferm agresiunea militară rusă asupra Ucrainei, sprijină ferm suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei și va continua să acorde asistență multidimensională Kievului în aceste momente dificile pentru poporul ucrainean.

”Am decis înființarea în România a unui centru de distribuție a asistenței umanitare internaționale”

Recent, am decis înființarea în România a unui centru de distribuție a asistenței umanitare internaționale pentru Ucraina, a unui hub logistic care să permită colectarea și transportul donațiilor către Ucraina și cetățenii săi. 

România a pledat insistent, în ultimii ani, pentru consolidarea posturii de descurajare și apărare a NATO pe întregul Flanc Estic, într-un mod unitar și coerent. Agresiunea rusă contra Ucrainei și noua realitate de securitate definită prin prezența militară masivă a Rusiei în Ucraina și în Belarus confirmă în modul cel mai elocvent necesitatea și urgența acestei consolidări a posturii pe Flancul Estic. Salut măsurile adoptate recent la nivelul NATO, respectiv suplimentarea forțelor, inclusiv în România, activarea Planurilor de Răspuns Gradual și desfășurarea, în premieră, a Forței NATO de Răspuns, ca parte a apărării colective. Apreciem contribuțiile aliate din România și țin să mulțumesc Poloniei și Turciei pentru că sunt parte a acestor eforturi de asigurare a unei posturi robuste a NATO în țara noastră și în regiunea Mării Negre.

În acest context, ca decizie aliată de înființare a unui grup de luptă, România să fie aprobată cât mai curând posibil și contăm pe sprijinul țărilor dumneavoastră în acest sens. În afară de asta, România își va consolida propria capacitate de apărare”, sunt câteva din declarațiile președintelui Klaus Iohannis.

×
Etichete: Klaus Iohannis
x close