Antena 3 CNN Politică Klaus Iohannis: ”Interdependența economică poate fi instrumentalizată periculos”

Klaus Iohannis: ”Interdependența economică poate fi instrumentalizată periculos”

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 10:44 07 Sep 2023 Modificat la 10:47 07 Sep 2023
DPA Images / Soeren Stache / Hepta Klaus Iohannis
Klaus Iohannis: ”Interdependența economică poate fi instrumentalizată periculos” Sursa foto: DPA Images / Soeren Stache / Hepta

”Forumul va urmări reducerea decalajelor între Estul și Vestul Uniunii Europene și o mai mare coeziune, prosperitate și reziliență în Europa Centrală și de Est. (...) Este foarte clar că inițiativa și-a dovedit eficiența și importanța geo-economică, precum și rolul de catalizator al creșterii economice în regiune. Ne aflăm acum la momentul maturizării, al fructificării oportunităților de investiții, inclusiv prin atragerea unor noi parteneri externi, a căror prezență astăzi, la Forum, doresc să o salut.   

Una dintre lecțiile războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei este că interdependența economică poate fi instrumentalizată periculos împotriva noastră. De aceea, dezvoltarea interconectărilor strategice este esențială pentru securitatea economică și consolidarea rezilienței spațiului Inițiativei celor Trei Mări.

În circumstanțele actuale, consolidarea conectivității civile, dar și militare între nordul și sudul regiunii este un obiectiv politic regional major. O mobilitate sporită și o conectivitate mai bună consolidează postura aliată de descurajare și apărare pe Flancul Estic. 

În contextul războiului împotriva Ucrainei, datorită poziției strategice a Portului Constanța și a porturilor de pe Dunăre, România s-a transformat în cel mai mare hub european de cereale.  

Constanța este un reper și pentru un proiect emblematic de infrastructură al Inițiativei – calea ferată numită Rail2Sea, care va lega Constanța de Gdansk. Via Carpathia este un alt proiect strategic regional de infrastructură, care trebuie să continue a fi susținut – o nouă legătură de autostradă între nordul și sudul Europei, care leagă portul lituanian Klaipeda, de la Marea Baltică, de portul grecesc Salonic, integrând astfel sistemele de transport ale statelor Inițiativei”, a declarat președintele Klaus Iohannis la deschiderea oficială la nivel înalt a Forumului de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări.

El afirmă că, în circumstanțele actuale, consolidarea conectivității civile, dar și militare între nordul și sudul regiunii este un obiectiv politic regional major.

”Și sectorul energiei nucleare civile ar putea reprezenta o direcție de interes strategic pentru Inițiativă. Prin proiecte precum construirea reactoarelor 3 și 4 ale Centralei de la Cernavodă și dezvoltarea primei centrale de reactoare modulare mici din Europa și a doua din lume, România poate deveni un furnizor important de securitate energetică în plan regional și pentru întreaga Uniune Europeană. 

La inițiativa României, în ultimul an am acordat o atenție specială și securității cibernetice. Am convingerea că, în actualul context geopolitic, creșterea gradului de securitate și reziliență cibernetică, precum și dezvoltarea și interconectarea infrastructurii și a rețelelor și serviciilor digitale au devenit urgențe care nu mai pot fi amânate și care trebuie abordate integrat la nivelul întregii regiuni”, a mai spus el. 

Potrivit lui Klaus Iohannis, potențialul regiunii este enorm. 

”Este nevoie de continuarea proiectelor majore de dezvoltare a infrastructurii, implicând și alte state membre ale Uniunii, dar și din Balcanii de Vest și din Vecinătatea Estică. Într-adevăr, consolidând reziliența strategică a țărilor din vecinătatea Uniunii Europene, putem contribui cu adevărat la propria noastră reziliență în ansamblu. 

Pentru atragerea și promovarea investițiilor, trebuie să ne asumăm responsabilitatea de a recalibra, consolida și diversifica instrumentele Inițiativei. Inițiative susținute ieri la Summit, precum constituirea unui Fond de Inovare și crearea unui succesor al actualului Fond de Investiții, pot oferi flexibilitate și perspectivă finanțării de proiecte inovatoare și un răspuns adecvat la apetitul investițional al regiunii. 

De aceea, atragerea investițiilor este o temă foarte importantă de discuție a Forumului, fie că este vorba despre domeniul transport, despre cel al energiei sau domeniul digital. Vă încurajez, așadar, să valorificați întâlnirile din cadrul Forumului de tip business-to-business și business-to-government pentru ca oportunitățile de afaceri și de investiții să devină proiecte implementate rapid și eficient”, a conchis președintele Klaus Iohannis. 

×
Etichete: Klaus Iohannis
x close