Antena 3 CNN Politică Klaus Iohannis, după întâlnirea cu secretarul general al NATO: Suntem un furnizor de securitate

Klaus Iohannis, după întâlnirea cu secretarul general al NATO: Suntem un furnizor de securitate

2 minute de citit Publicat la 10:54 31 Ian 2019 Modificat la 10:54 31 Ian 2019
o_1d2hhplo0cb3d0kb5a1gp21mut8.jpg
Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, joi, la Palatul Cotroceni pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Cei doi au avut convorbiri tete-a-tete şi oficiale, iar la finalul întrevederii au  susţinut o declaraţie comună de presă.

"România s-a angajat să cheltuiască 2% din PIB pentru Apărare. În CSAT am luat aceste chestiuni în discuţie de la început şi ne-am dat seama că avem o mare oportunitate de tip strategic - aici, putem, pentru prima dată de mulţi ani încoace, să abordăm înzestrarea Armatei din punct de vedere strategic pe termen mediu, aproape lung. Avem un plan pentru zece ani. Asta face posibile achiziţii care până acum nu au fost deloc la îndemâna Ministerului Apărării sau a Armatei. Avem programele de înzestrare strategică şi suntem dispuşi noi, România, să ducem aceste înzestrări la bun sfârşit. Unele au demarat foarte bine şi sunt în desfăşurare. Nu trebuie să spunem că nu se întâmplă nimic. Se întâmplă! Avem programe strategice în desfăşurare. Neavând, de la Revoluţie încoace, exerciţiul unor mari programe de înzestrare de tip strategic, lucrurile se mişcă parţial mai greu. Nu poţi să aştepţi de azi pe mâine ca departamente care s-au ocupat mai degrabă de achiziţii mai mici dintr-o dată să fie superperformante la achiziţii strategice mari. Asta este. Apar sincope, apar probleme neprevăzute şi toate acestea trebuie depăşite", a afirmat Iohannis, la Palatul Cotroceni, în conferinţa de presă comună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Şeful statului a vorbit şi despre amânarea licitaţiei privind achiziţionarea de corvete.

"În CSAT am discutat în fiecare an cum adaptăm aceste programe strategice, suntem în grafic. De ce nu se progresează pe corvete este o întrebare la care, probabil, o să vă răspundă mai bine Ministerul Apărării. Din punctul meu de vedere, lucrurile din punctul de vedere al CSAT sunt clare - Guvernul, în speţă Ministerul Apărării, trebuie să livreze şi sper că această abordare se găseşte şi la Ministerul Apărării. Răspunsul concret la licitaţia cu corvetele o să îl primim când probabil ministerul primeşte răspunsul la acea sesizare pe care au făcut-o, având, zic ei, nişte elemente de incertitudine, dar în ansamblu noi ştim ce vrem. Avem la dispoziţie fondurile, fiindcă este un angajament al României, nu este un angajament doar al Guvernului sau doar al CSAT, şi vom duce aceste lucruri la bun sfârşit", a precizat Iohannis.

La rândul său, secretarul general al NATO a spus că se aşteaptă ca toată lumea care s-a angajat să atingă planul de 2% din PIB pentru Apărare se va ţine de cuvânt.

"În ceea ce priveşte planul de a atinge 2%, înţeleg că cifra este aşteptată şi pentru 2019 şi mă aştept că toată lumea se va ţine de cuvânt în vederea cheltuielilor pentru Apărare. România este foarte aproape şi sper că anul acesta va reuşi să atingă cei 2%. Constatăm că din ce în cei mai mulţi aliaţi investesc în Apărare. Din 2016 încoace, aliaţii europeni şi Canada au adăugat 41 de miliarde de dolari în plus la bugetul de apărare. Pe baza planurilor naţionale pe care le-am primit de la aliaţi, ne aşteptăm ca această cifră să crească la 100 de miliarde până la sfârşitul anului viitor", a declarat oficialul NATO.

Secretarul general al NATO a participat, miercuri seara, la reuniunea informală a miniştrilor Apărării din ţările membre ale Uniunii Europene, care se desfăşoară la Bucureşti.

 

×
Etichete: Klaus Iohannis
x close