Președintele liberalilor, Klaus Iohannis, a fost desemnat luni de Delegația Permanentă candidatul PNL la alegerile prezidențiale.
Acesta a oferit declaraţii după ce Delegaţia Permanentă l-a desemnat pe actualul lider al partidului Klaus Iohannis drept candidat la prezidenţiale din partea formaţiunii
"În etapa imediat următoare va exista o cercetare sociologică pentru a desemna candidatul dreptei. Acest lucru va fi finalizat în jurul datei de 5 august. Sâmbătă vom avea congres atât noi cât şi PDL-ul pentru a aproba fuziunea. Având în vedere că legea specifică solicită anumite lucruri, am discutat statutul care a fost negociat, a primit un vot practic în unanimitate şi vom prezenta Congresului acest lucru sâmbătă", a declarat noul preşedinte al PNL.
Întrebat cum comentează modul în care s-a votat candidatul la prezidenţiale din partea PNL, acesta a declarat: "Primul comentariu este acela că le mulţumesc colegelor şi colegilor din Delegaţia Permanentă că au venit şi au votat. Iar dacă a venit vorba de a detalia acest vot, vă pot spune că nu a fost un vot controversial, ci a fost unul absolut democratic, în gremiul statutar care trebuie să stabilească acest lucru. Nu au existat niciun fel de contre, nu au exitstat luări de poziţii critice. Este un lucru important, deoarece această "luptă", cum o numiţi voi, a fost un concept care a fost vehiculat în spaţiul public fără să existe în realitate. Noi nu ne-am luptat, noi am optat! ", a declarat Klaus Iohannis.
De asemenea, acesta a fost întrebat şi despre intenţia senatorului Ioan Ghişe de a demisiona din Partidul Naţional Liberal: "Am aflat despre intenţia domnului Ghişe de a părăsi PNL. Nu ştiu care este gândirea lui. Îmi pare rău pentru orice membru PNL care din varii motive, temporare de obicei, consideră că trebuie să plece un pic din partid", a declarat acesta.
Citeşte şi:
Klaus Iohannis, votat candidatul PNL la prezidenţiale