Iată principalele declaraţii ale preşedintelui Klaus Iohannis:
"Le mulţumesc tuturor cetăţenilor care au mers la urne. Contribuţia vostră, dragi români, face ca România să fie o democraţie vie şi puternică. Am avut o prezenţă bună la vot, cu atât cu cât ne aflăm într-o criză sanitară. Asta înseamnă că societatea românească acţionează cu maturitate şi înţelepciune."
"În urma scrutinului pentru locale, victoria aparţine în primul rând democraţiei româneşti. Totodată, a fost o victorie a dreptei din România. S-a conturat o nouă realitate politică, cea în care PNL şi USR devin forţele schimbării în bine, iar PSD trece în opoziţie, cu unul din cele mai slabe rezultate."
"Pentru PNL este un scor istoric, cea mai bună performanţă electorală din ultimii 30 de ani. Felicitări! Sunteţi azi cel mai mare partid din România!"
"Votul pe care vi l-au dat românii arată că administraţiile liberale de succes sunt exemple pe care oamenii le doresc preluate în tot mai multe localităţi. Pentru USR-PLUS, o formaţiune tânără, este un scor foarte bun. Felicitări!"
"Este un semnal clar transmis de cetăţeni că doar prin colaborarea formaţiunilor de dreapta, România are şansa să se modernizeze şi să se dezvolte. Românii au votat pentru o direcţie nouă, a bunului simţ, a respectului faţă de cetăţean, a democraţiei."
"Votul de ieri a reprezentat un vot de blam la adresa minciunii, dezinformării, stagnării şi incompetenţei ridicate timp de decenii la nivel de politici de stat de PSD, care a pierdut ieri inclusiv acolo inclusiv acolo unde mulţi baroni pesedişti se credeau invincibili."
"Pentru ca România să se modernizeze, epoca PSD trebuie să se încheie definitiv"
"Victoria dreptei la alegerile locale este una deosebit de importantă, fără precedent, dar este doar o victorie de etapă."
"Dragi români, mai avem un pas pentru a încheia acest val de schimbare. Victoria de la locale trebuie confirmată la alegerile din decembrie, când majoritatea toxică ce a acaparat Parlamentul va putea fi oprită prin votul cetăţenilor să mai producă daune ireparabile. Doar în acel moment, vom avea toate premisele care să permită României să se modernizeze cu adevărat."
"Avem mare nevoie de o nouă majoritate credibilă care să impună rapid reformele legislative"
Printre reformele necesare, preşedintele a amintit: "modificarea legii care să asigure din nou modificarea primarilor în două tururi de scrutin. Este un pas esenţial pentru a garanta în perspectiva alegerilor din următorul ciclu electoral o mai mare legitimitate celor care vor administra oraşele şi comunele timp de patru ani."