Antena 3 CNN Politică Iohannis a convocat şedinţă CSAT pe 1 martie, pe tema războiului din Ucraina şi implicaţiile asupra României

Iohannis a convocat şedinţă CSAT pe 1 martie, pe tema războiului din Ucraina şi implicaţiile asupra României

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 10:35 25 Feb 2022 Modificat la 10:35 25 Feb 2022
klaus iohannis
Iohannis a convocat şedinţă CSAT pe 1 martie, pe tema războiului din Ucraina şi implicaţiile asupra României Sursa foto: presidency.ro

Pe ordinea de zi sunt incluse evoluția situației din Ucraina și gestionarea unui eventual flux masiv de refugiați.

Potrivit Administrației Prezidențiale, pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la evoluțiile privind situația de securitate euroatlantică în contextul agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei și implicațiile pentru România.

Un alt subiect se referă la măsurile pentru gestionarea integrată a unui eventual flux masiv de refugiați/persoane strămutate pe teritoriul național, în contextul securitar internațional.

La şedinţa CSAT, vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale.

Militarii ruşi au bombardat vineri capitala Ucrainei şi oraşele-cheie. Au trecut puţin peste 24 de ore de la începutul invaziei.

137 de ucraineni morţi şi peste 300 de răniţi - aşa s-a încheiat prima zi de război. Şi Rusia a înregistrat pierderi uriaşe, iar BBC vorbeşte despre 400 de decese în rândul soldaţilor.

Sunt foarte speriaţi ucrainenii care au rămas în ţară. Oamenii se ascund în staţiile de metrou sau în beciuri ca să se ferească de rachetele ruşilor. 

Între timp, preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat că el este ţinta numărul 1 a lui Vladimir Putin şi a semnat un decret de mobilizare generală a populaţiei.

Toată tensiunea războiului se simte şi în România. Mii de ucraineni au trecut frontiera ca să caute adăpost şi ajutor în ţara noastră. Sute de români voluntari au venit să le ofere ajutor.
 

×
x close