Antena 3 CNN Politică Klaus Iohannis cheamă Guvernul la raport, în frunte cu Ludovic Orban. Anunțul premierului

Klaus Iohannis cheamă Guvernul la raport, în frunte cu Ludovic Orban. Anunțul premierului

<1 minut de citit Publicat la 09:21 05 Dec 2019 Modificat la 09:21 05 Dec 2019
o_1draeu24s18dn6qt1v621vctu8ab.jpg
Foto: Presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis are programată joi o întâlnire cu premierul Ludovic Orban şi mai mulţi miniştri. Prim-ministrul Orban a precizat, miercuri, că în cadrul întâlnirii se va face analiza "obişnuită" a situaţiei Guvernului.

"Analiza obişnuită a situaţiei pe care am găsit-o, a planului pe termen lung şi stabilirea măsurilor imediate, absolut necesare. Avem întâlniri cu ministrul Muncii, cu ministrul Mediului şi cu ministrul Tineretului şi Sportului", a informat Ludovic Orban.

La întâlnirea de la Palatul Cotroceni vor participa vicepremierul Raluca Turcan şi miniştrii Muncii, Violeta Alexandru, Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe.

Potrivit programului oficial al premierului, întrevederea de la Palatul Cotroceni este programată la ora 10.00. 

Klaus Iohannis participă joi, de la ora 13.00, la o întâlnire cu ambasadorii statelor membre ale UE acreditați la București, cu ocazia reuniunii tradiționale semestriale organizate de Finlanda, țară care deține Președinția Consiliului Uniunii Europene.

×
Etichete: Klaus Iohannis
x close