"Nu există majoritate de două treimi, dar asta nu înseamnă că nu este nevoie de amendarea Constituţiei. În 2012 nu văd posibilă o astfel de amendare", a spus Kelemen Hunor, într-o conferinţă de presă.
Kelemen a spus că UDMR va fi de partea celor care susţin amendarea Constituţiei în legătură cu pactul fiscal la nivel european.
"În ceea ce priveşte revizuirea Constituţiei, noi am spus că în momentul în care se va face o propunere privind disciplina fiscală la nivelul UE, acel pact fiscal, şi doar despre acest lucru, vom vorbi în ceea ce priveşte amendarea Constituţiei, vom fi de partea celor care susţin amendarea Constituţiei. Nu suntem de acord să deschidem şi alte subiecte, să nu compromitem amendarea, dacă va fi cazul undeva în a doua parte a anului sau spre sfârşitul anului, dar alte posibilităţi pentru a amenda Constituţia, după părerea mea, nu există", a mai spus el.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că va relua discuţiile cu partidele pe tema revizuirii Constituţiei, arătând că amânarea acestui proces este în defavoarea intereselor care ţin de evoluţia şi de flexibilizarea funcţionării statului.
"Revizuirea Constituţiei este un proces mai dificil, deşi eu sper că se va putea realiza. Voi relua discuţiile cu partidele în acest sens, pentru că amânarea este în defavoarea intereselor de evoluţie şi democratizare, dar şi de flexibilizare a funcţionării statului", a declarat preşedintele.