Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că nu există motive constituţionale pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis şi că formaţiunea sa nu va fi de acord cu un astfel de demers.
'Eu nu cred în suspendare şi nu cred că există motive constituţionale pentru o suspendare. Nu văd care ar fi acel motiv pentru care se poate declanşa suspendarea, fiindcă, ne place sau nu ne place, preşedintele Iohannis n-a făcut altceva decât ceea ce scrie în Constituţie. A cântărit şi a spus că aşteaptă o altă propunere. A refuzat prima propunere şi probabil că argumentele sunt în zona în care noi nu prea avem acces la mai multe informaţii. Cu asta, basta. Acesta nu este un argument de suspendare a preşedintelui şi eu cred că nimeni nu se gândeşte foarte serios că asta ar fi în acest moment o soluţie. Noi oricum nu am fi de acord cu o suspendare pe acest motiv sau pe aceste considerente', a spus Kelemen Hunor.
El a mai spus că PSD trebuie să vină cu o altă propunere de premier.