Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, că partidul pe care îl conduce nu negociază cu PSD obţinerea şefiei Senatului. Mai mult, acesta a calificat informaţiile apărute pe acest subiect drept "zvonuri" lansate pentru de a crea tensiuni în coaliţia de guvernare, informează
Mediafax.
Kelemen a făcut astfel referire la ştirea publicată de site-ul Impactnews, cu privirea la presupuse negocieri "extrem de serioase" pentru formarea unei noi majorităţi, discuţii în care PSD ar fi propus UDMR fotoliul de preşedinte al Senatului, a doua funcţie în stat. Mai mult decât atît, potrivit sursei citate, UDMR "priveşte cu interes spre propunerea PSD".
Preşedintele UDMR a negat informaţia, precizând, că partidul de obicei nu discută funcţii.
"Nu am negociat cu PSD, nu am discutat funcţii, noi de obicei nu discutăm funcţii şi nu pot să confirm o astfel de ştire, nu pot să confirm acest zvon. Nu este adevărat. Cineva are tot interesul să creeze tensiuni în arcul guvernamental, în coaliţie, şi prin astfel de zvonuri lansate pe piaţă. Nu este adevărat", a spus Kelemen Hunor.