Decizia Curţii Constituţionale privind anularea alegerilor prezidenţiale este una fără precedent, iar instituţiile statului trebuie să vină cu mai multe informaţii referitoare la 'dosarul Georgescu' pentru a restabili încrederea cetăţenilor, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.
"Am luat act de decizia Curţii Constituţionale, o decizie fără precedent, şi nu vreau să comentez mai mult legat de această decizie, dar aş vrea să fac câteva considerente. În primul rând, dacă vrem să recâştigăm încrederea oamenilor în instituţiile statului, atunci avem nevoie de transparenţă totală legată de acest 'dosar Georgescu' şi de ce au ajuns la această hotărâre. Deci, Preşedinţia, Procuratura, Serviciile de informaţii trebuie să vină cu mai multe informaţii, de această dată, şi aşa putem restabili încrederea în instituţiile statului, fiindcă aici e clar că au fost foarte multe probleme şi pentru aceste probleme cineva trebuie să răspundă. Cum nu s-a ştiut? Dacă s-a ştiut, cum am ajuns aici? De ce nu şi-au făcut treaba instituţiile statului? Fiindcă aici vorbim de foarte multe încălcări ale legii pe parcursul anilor şi nu numai pe parcursul celor patru săptămâni din campanie electorală. Deci, dacă cineva doreşte, şi eu cred că asta e prima chestiune importantă, recâştigarea încrederii în instituţiile statului, atunci ar trebui să vină cu aceste informaţii - şi aici nu mai pot să arunc totul sub preş şi să te faci că nu s-a întâmplat nimic", a explicat liderul UDMR.
Kelemen Hunor a subliniat că urmează alcătuirea Parlamentului, cât mai repede, pe 20 decembrie, când noul Parlament trebuie convocat.
"Pe 20 decembrie, când e momentul, noul Parlament trebuie convocat, pentru că trebuie să formeze cât mai repede toate structurile parlamentare şi trebuie discuţii foarte rapide pentru a avea un guvern legitim votat în Parlament. Guvernul actual este guvern interimar în momentul în care BEC validează mandatele parlamentarilor şi de aceea eu cred că foarte repede trebuie să se înceapă discuţiile pentru un nou guvern", a arătat el.
Mai departe, trebuie stabilită data alegerilor prezidenţiale, alături de procedurile care trebuie urmate.
"Mai departe, sigur, noul guvern trebuie să stabilească data alegerilor prezidenţiale şi procedurile care trebuie urmate. Dar eu aştept o poziţie mai transparentă, mai clară, mai multe informaţii pentru a înţelege această decizie, pentru ca toată societatea românească să înţeleagă, fiecare om, de ce s-a ajuns în această situaţie şi aştept şi nişte responsabili în faţa oamenilor, nişte demisii sau demiteri, fiindcă este inacceptabil ce s-a întâmplat în România. Ne apropiem de o republică bananieră din Africa sau America Latină, deci aşa ceva nu se poate să rămână fără consecinţe", a transmis preşedintele UDMR.