Elena Udrea a avut grijă să-i răsplătească pe partenerii de guvernare ai Partidului Democrat Liberal, scrie Jurnalul Naţional. Favorita lui Traian Băsescu a atribuit prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi a Turismului, pe care îl conducea, mai multe contracte de lucrări clientelei UDMR.
În 2011, Elena Udrea a contractat o firmă privată, care să pună la dispoziţia ministerului servicii de promovare, pentru care nu s-a organizat niciun fel de licitaţie.
Firma, care aparţinea unui consilier al ministrului de Mediu, a obţinut contractul în valoare de aproximativ 130.000 de euro, la doar o lună după ce DNA a dispus începerea urmăririi penale faţă de patronul companiei.
Mai multe detalii despre oamenii lui Băsescu pe care i-a răsplătit Elena Udrea, aflaţi în Jurnalul Naţional de astăzi.