Antena 3 CNN Politică Jocurile care strică planul PNL pentru anticipate. Cum poate PSD să prelungească această criză până în toamnă

Jocurile care strică planul PNL pentru anticipate. Cum poate PSD să prelungească această criză până în toamnă

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 13:54 21 Feb 2020 Modificat la 13:54 21 Feb 2020
o_1e1jphptt1jde74p1a6i1n4enofb.jpg
Foto: gov.ro

Dacă planul PSD va fi pus în aplicare, procedurile care duc la alegeri înainte de termen vor fi întâziate. 

Pentru actualul Executiv deja au început să curgă cele 60 de zile, constituţional admise de lege pentru anticipate, încă de pe data de 10 februarie, când Orban a depus în Parlament lista cabinetului său de miniștri şi programul de guvernare modificat. 

Luni, pe 24 februarie, parlamentul da votul pentru Executiv, un vot posibil de respingere, dar asta doar dacă va fi cvorum. Dacă luni nu va fi cvorum de şedinţă la plenul reunit, adică prezenţa de 233 de parlamentari, atunci Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului vor trebui să stabilească o altă dată de vot în plen. 

PNL ar vrea să fie data de 2 martie, însă PSD ar miza pe data de 9 martie. Ambele variante ar întârzia însă calendarul de anticipate şi este posibil ca nici în zilele respective să nu fie cvorum. 

Astfel, PSD poate ţine această criză până la toamnă, când sunt alegeri la termen şi să rămână Orban interimar.

Tot luni, CCR ar urma să spună dacă există un conflict constituţional, după ce Iohannis l-a propus pe Orban premier, deşi PNL nu avea majoritate în Parlament. Dacă CCR va spune că este neconstituțională decizia preşedintelui, atunci Iohannis trebuie să vină cu altă propunere de premier.

Pâna pe 9 aprilie ar trebui să fie dizolvat Parlamentul şi să fie organizate anticipate în 50 de zile, dacă OUG de alegeri anticipate trece de Parlament săptămâna viitoare, sau 90 de zile dacă rămâne legea actuală, adică la început de iunie sau final de iulie.


Strategia care încurcă planurile PNL

- din 10 februarie curg cele 60 de zile până la dizolvarea Parlamentului

- dizolvarea, dacă pică două Guverne consecutiv

- 24 februarie - vot în plen

- cvorum necesar: 233 de parlamentari

- lipsă de cvorum: amânare pe 2 sau 9 martie


Decizia care poate strica planul PNL

- CCR poate decide dacă Orban a fost desemnat neconstituţional

- Iohannis va fi nevoit să aibă o nouă propunere de premier


Scenariul în care PNL şi PSD se înţeleg

- 9 aprilie - dizolvarea Parlamentului

- alegeri anticipate în iunie sau iulie, cel târziu 

Jocurile ce aruncă în aer planul pentru anticipate

×
Etichete: alegeri anticipate
x close