Antena 3 CNN Politică Ivan: Sogor Csaba are nevoie de mai multe mandate în PE ca să priceapă valorile europene

Ivan: Sogor Csaba are nevoie de mai multe mandate în PE ca să priceapă valorile europene

1 minut de citit Publicat la 13:13 30 Mar 2014 Modificat la 13:13 30 Mar 2014
Ivan: Sogor Csaba are nevoie de mai multe mandate în PE ca să priceapă valorile europene
Foto: Agerpres
Purtătotul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a declarat, duminică, că europarlamentarul Sogor Csaba are un discurs cu tentă extremistă, dovedind că nu înţelege absolut deloc lumea în care trăieşte, şi că UDMR îl trimite la Bruxelles să priceapă valorile europene.
"Domnul Csaba este încă unul dintre europarlamentarii care are nevoie - am înţeles că din nou este pe lista UDMR - are nevoie de 5-6 mandate ca să priceapă ce sunt valorile europene şi poate de asta îl tot trimit la Bruxelles, pentru că altfel nu înţelege absolut deloc lumea în care trăieşte", a spus Ivan, conform Mediafax.
El a arătat că unii lideri maghiari sunt mai puţin preocupaţi de lumea în care trăiesc şi mai mult de lumea în care şi-ar dori să trăiească. "Realitatea este că acesta este încă un discurs cu tentă extremistă, iar domnul Csaba riscă să se discrediteze total în faţa electoratului pentru că nu asta este direcţia în care merge Europa, nu asta e direcţia în care merge România", a spus Ivan.
El le-a transmis celor din secuime că, dacă vor să trăiască mai bine şi vor să trăiască în armonie, nu încolo ar trebui să se îndrepte. "Discuţia nu este cine este în minoritate şi cine este în majoritate, ci cum trăim împreună în armonie", a subliniat Ivan.
Lansarea oficială a campaniei electorale a UDMR pentru alegerile europarlamentare a avut loc sâmbătă, la Sala Sporturilor din Odorheiu Secuiesc. Cu această ocazie, europarlamentarul Sogor Csaba a spus că maghiarii nu se simt minoritari în Europa.


 
 

×
x close