Antena 3 CNN Politică Iulia Scântei cere explicații de la ministrul Justiției cu privire la raportul secret al SIPA ajuns la presă

Iulia Scântei cere explicații de la ministrul Justiției cu privire la raportul secret al SIPA ajuns la presă

1 minut de citit Publicat la 17:08 25 Mai 2017 Modificat la 17:08 25 Mai 2017
o_1bgvuv11h3li1o1n1n8j68fj518.jpg
Foto: Facebook/ Iulia Scântei

Senatotul PNL, Iulia Scântei, membră în comisia care a redactat raportul privind arhiva SIPA, a declarat pentru news.ro, că a constatat faptul că, unele documente din respectiva arhivă au fost copiate înainte de începerea activităţii comisiei, în iunie 2007. 

În acest context, îi cere public ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să explice cum e posibil ca un document clasificat să apară în presă, referindu-se la raportul comisiei întocmit în 2008. 

"Atunci când printr-o acţiune, chiar jurnalistică, apar în presă documente care duc la compromiterea unor informaţii clasificate, anterior derulării procedurii de declasificare, mă scuzaţi, un ministru al Justiţiei ar trebui să se sesizeze în primul rând cu privire la acest aspect. Îi cer public să ne spună şi nouă cum e posibil ca documente clasificate în timpul mandatului său să ajungă în presă. Nu am nimic cu faptul că presa a accesat nişte informaţii, problema nu e la presă, ci problema e în cadrul Ministerului Justiţiei", a afirmat Iulia Scântei.

Ministrul Justiţiei spune că nu este de competenţa lui să facă anchete cu privire la modul în care au apărut în presă documente clasificate din arhiva SIPA şi să se adreseze organelor abilitate.

”Iulia Scântei să ceară explicații celor care au făcut public acest raport. Să îi întrebe de unde îl au și de ce l-au dat la public. Dacă nu are insturmente de aflat se poate adresa procurorului să facă o anchetă și să verifice proveniențele acelui raport, nu să mă întreabe pe mine”, a declarat Tudorel Toader 

×
x close