Antena 3 CNN Politică Iulia Motoc, propunerea PDL pentru postul de judecător al Curţii Constituţionale desemnat de Senat

Iulia Motoc, propunerea PDL pentru postul de judecător al Curţii Constituţionale desemnat de Senat

Iulia Motoc, propunerea PDL pentru postul de judecător al Curţii Constituţionale desemnat de Senat
01 Iun 2010   •   13:24

Senatorii PDL au ales pe cine propun pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale, potrivit unei adrese transmise, marţi, Biroului Permanent de către grupul democrat-liberal din Senat. Iulia Antoanella Motoc este doctor în etică şi doctor în drept internaţional, avocat, membru în Baroul Bucureşti şi profesor universitar la Universitatea din Bucureşti.
Ea şi-a început activitatea profesională ca procuror în 1989, iar perioada 1990 - 1995 a fost judecător la Judecătoria Sectorului 2.
Potrivit unei alte adrese transmise conducerii Senatului, grupul senatorial al PNL l-a propus pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale pe senatorul liberal Teodor Meleşcanu.
Termenul pentru numirea unui nou judecător la Curtea Constituţională din partea Senatului expiră pe 7 iunie.
Mandatele a trei judecători ai CC expiră în 2010, doi dintre aceştia fiind desemnaţi de Parlament, celălalt de şeful statului.
Preşedintele Curţii, Ioan Vida, are 63 de ani şi a fost numit la Curte de Camera Deputaţilor, în 2001, pentru un mandat de nouă ani, fiind propus de PD şi susţinut la acel moment şi de PDSR (actual PSD), PNL şi UDMR.
Nicolae Cochinescu, în vârstă de 69 de ani, a fost numit judecător de Senat în 2001, la propunerea PDSR, pentru un mandat de 9 ani.
Petre Lăzăroiu are 56 de ani şi a fost numit judecător al Curţii Constituţionale de către preşedintele Traian Băsescu în 2008, pentru un mandat care expiră în 2010, întrucât el a preluat mandatul rămas vacant în urma decesului lui Petre Ninosu.
Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de preşedintele României.
Antena3.ro

×
Cele mai noi știri
Parteneri
x close