Oameni hăituiţi, bătuţi, torturaţi, omorâţi. Iar ucigaşii au scăpat, în uralele mulţimilor de la acea vreme, sub privirile unui stat mai mult decât îngăduitor cu violenţele asupra cetăţenilor săi. Pentru că n-am învăţat din istorie ori cunoaştem doar puţin din ea sau alegem să credem doar ce ne convine, riscăm s-o repetăm. Într-un interviu exclusiv pentru Antena 3 CNN, istoricul Adrian Cioflâncă, director al Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România, a vorbit despre ororile comise de Mişcarea Legionară, despre extremismul zilelor noastre şi de ce alegerea lui Călin Georgescu „ar însemna sfârșitul statului român”.
Reporter: Pe scurt, pentru cei care nu știu, nu au citit, nu au văzut, nu au auzit. Cum le explicăm oamenilor ce a fost Mișcarea Legionară în România și cât rău a făcut?
Adrian Cioflâncă: Mișcarea Legionară s-a format la sfârșitul anilor ’20 ai secolului trecut, ca facțiune radicală a mișcării antisemite conduse de A.C. Cuza, Liga Apărării Naționale Creștine. Mișcarea antisemită s-a articulat organizatoric și discursiv, în diferite forme, încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, dar a ajuns o mișcare de masă în perioada interbelică. O cercetare cantitativă a numărat peste 400 de incidente antisemite între 1899-1939. Crearea României Mari a adus între granițele țării în jur de 750.000 de evrei, care au primit, după jumătate de secol de excludere politică, cetățenia română.
Mișcarea cuzistă, care cerea excluderea evreilor din societate, a fost o mișcare violentă de la început, răvășind viața publică a anilor ’20. Ani la rând, universitățile din România au fost luate cu asalt, cursurile au fost suspendate de mai multe ori, numeroși studenți evrei au fost bătuți.
Cartierele și simbolurile evreiești din diferite orașe au fost atacate regulat, ajungându-se la pogromuri, precum cel de la Focșani din 1925 sau cel de la Oradea, din 1927. Au fost întrerupte evenimente publice, spectacole, conferințe în care erau implicați evrei. Au fost atacate ziare care criticau violențele. S-au înregistrat primele asasinate. Dacă citim presa interbelică, vedem că frecvența incidentelor antisemite era uluitoare, multe fiind uitate astăzi.
Cine a fost, cu adevărat, Corneliu Zelea Codreanu
La originea multor episoade violente se afla Corneliu Zelea Codreanu, un tânăr radical format în preajma lui Cuza. Acesta a fost condamnat la închisoare în 1923 pentru că plănuia, împreună cu Ion Moța și alții, asasinarea mai multor lideri evrei și oameni politici creștini „vânduți evreilor”. În timpul procesului, Ion Moța l-a asasinat chiar în clădirea tribunalului pe co-acuzatul Aurel Vernichescu, pe care îl bănuia că a dezvăluit autorităților planul asasinatului. Codreanu a fost achitat în 1924. Moța avea să fie și el achitat. Apoi, la o judecătorie din Iași, Codreanu l-a asasinat pe prefectul Poliției din Iași, Constantin Manciu, pe care îl vedea ca pe un instrument al evreilor, deși polițistul avea vederi naționaliste, și a fost din nou achitat.
Ideea creării unei facțiuni mai radicale a LANC a apărut în această atmosferă de impunitate. În închisoarea Văcărești, acolo unde s-a sudat legăturile pentru viitoarea Legiune a Arhanghelului Mihail, Codreanu, Moța și ceilalți „văcăreșteni” s-au fotografiat în costume populare alături de jandarmi zâmbitori.
La procesul de la Turnu Severin, din mai 1925, Codreanu a fost achitat pentru uciderea lui Manciu în uralele unei mari mulțimi, căreia i s-au alăturat polițiști, jandarmi, procurori și jurați care participaseră la achitare. Au apărut cu toții într-o fotografie festivă, sub steagul cu zvastică. În 1926, fanaticul Nicolae Totu l-a împușcat mortal pe tânărul evreu David Falik, tot cu ocazia unui proces, tot într-un tribunal.
Și Totu a fost achitat în urale. În 1930, A.C. Cuza, după ce a fost ales deputat de Roman cu ajutorul PNL, a provocat un pogrom la Târgu Frumos. Arestați au fost evreii localnici care s-au apărat. Culmea absurdului, autoritățile le-au făcut o fotografie evreilor arestați cu bâtele cuziștilor în mâini și cu steag cu zvastică. Cam aceasta era atmosfera.
Violenţele care "au fost tolerate, minimalizate, normalizate şi justificate" de statul care trebuia să-i apere
Multe din evocările palmaresului violent al mișcării legionare se concentrează asupra anilor ’30-’40, dar mișcarea antisemită a fost violentă de la început. Cei care vor deveni liderii legionarilor după 1927 au fost implicați în tulburări de stradă și crime din prima tinerețe. Aceste semne timpurii au fost ignorate de autorități.
Într-o cultură politică impregnată cu antisemitism, violențele împotriva evreilor și celor percepuți ca prieteni ai evreilor au fost tolerate, minimalizate, normalizate și justificate de instituțiile care trebuiau să aplice legea.
Înaintea legionarilor au fost cuziștii și alte grupări naționaliste, antisemite, fasciste, anticomuniste. Fascismul este proteic, adoptând diferite forme organizatorice, denumiri și alibiuri ideologice. Competiția dintre formațiunile fasciste, pe o logică a supralicitării, a dus la radicalizarea vieții politice din România și subminarea democrației.
În anii ’30, Mișcarea Legionară, cu diferitele ei nume, substructuri și organizații satelitare, a intrat într-o fază paramilitară și teroristă, fără să renunțe la vechile metode de asalt menite să intimideze și să provoace haos. Oamenii Mișcării Legionare au asasinat doi premieri în funcție, I.G. Duca și Armand Călinescu, au atacat personalități între care rectorul ieșean Traian Bratu și Jacob Niemirower, șef-rabinul Cultului Mozaic din România, au incendiat cartiere evreiești din mai multe localități, au pus bombe la sinagogi, fabrici, depozite și alte obiective legate de evrei (teatru, cafenea, farmacie), au agresat fizic și verbal nenumărate persoane. Mișcarea cuzistă a adoptat, la rându-i organizare paramilitară și a continuat să fie implicată în tulburări antisemite.
Mișcările antisemite erau antisistem, dar ideologia lor se întindea adânc în sistem. În marile partide, Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc, mai mulți lideri de la nivel central sau local, erau antisemiți convinși. În administrație și instituții, numărul antisemiților era și mai mare, afectând procedurile și funcționarea acestora.
Lupta statului democratic împotriva extremismului a fost afectată, pe de o parte, de afinitatea ideologică și complicități ale unor părți ale statului cu extrema-dreaptă, și, pe de altă parte, de sacrificarea unor instrumente ale statului de drept și democrației în numele pericolului extremist. Permanentizarea stării de asediu, creșterea atribuțiilor poliției, serviciilor secrete și armatei, limitarea unor libertăți, comportamentul abuziv al forțelor de ordine au afectat încrederea în instituții și în democrație.
Pe scurt, pericolul a venit și din partea unei mișcări radicale, pornită de la firul ierbii și care a devenit populară, și din partea statului, care ori a fost complice, ori și-a subminat credibilitatea prin abuz.
Cioflâncă: "Latura criminală a Mişcării Legionare a fost mai puţin investigată istoriografic"
Reporter: Există aspecte mai puțin cunoscute ale Mișcării Legionare care merită subliniate pentru a înțelege mai bine pericolul pe care îl reprezentau?
Adrian Cioflâncă: Da, numeroase. Paradoxal, latura criminală, infracțională a Mișcării Legionare a fost mai puțin investigată istoriografic. Au fost scrise studii foarte bune despre ideologia legionară, despre funcționare mișcării ca formațiune politică și paramilitară, despre biografiilor diferiților lideri, dar nu avem un inventar precis și exhaustiv al numeroaselor incidente violente provocate de oamenii Legiunii.
De asemenea, cele mai multe studii se opresc înainte de perioada în care Mișcarea s-a aflat la guvernare într-un guvern format de generalul Ion Antonescu. Abuzurile și crimele nu au fost, nici acestea, investigate cu toate resursele de care dispunem astăzi.
De exemplu, concomitent cu masacrul din noiembrie 1940, în care legionarii au asasinat 64 de foști demnitari la închisoarea Jilava și i-au omorât pe Nicolae Iorga și Virgil Madgearu, legionarii din Ploiești au sechestrat peste 70 de evrei, i-au torturat oribil și umilit, după care au omorât 11 dintre ei. Lucrările despre pogromul de la București, din ianuarie 1941, sunt și acestea parțiale și depășite.
Cum s-a transformat extremismul ultimilor ani în România
Reporter: Cât de periculos este ca, în 2024, să existe români care susțin ideologia legionară? Există riscuri de normalizare a extremismului?
Adrian Cioflâncă: Da. Germania a trecut prin aceeași poveste, după condamnarea nazismului, au urmat normalizarea și resurgența. În România, după ce naționalismul și-a făcut de cap în primul deceniu postcomunist, fiind încurajat de la cel mai înalt nivel politic și instituțional, a urmat în recul, ca urmarea a conformării la criteriile politice de aderare la UE și NATO, care implicau, după cum spunea un istoric, și conformarea nu doar la un acquis comunitar, ci și la un „acquis” istoric.
Prin legislație, negarea Holocaustului și exprimarea de poziții antisemite, legionare, au devenit ilegale. Asumarea de către statul român a Raportului final al Comisiei Wiesel a făcut ca negaționismul să devină inacceptabil la nivel politic și intelectual. Totuși, acest tabu a fost atacat tot mai des în ultimii zece ani, ori direct, ori prin diferite campanii publice naționaliste și ultraconservatoare.
Extremismul ultimilor ani a hibridat mituri istorice (protocronismul, dacismul, victimizarea antioccidentală) și idei naționaliste, antisemite, rasiste, ultraconservatoare, conspiraționiste, anti-experți și anti-știință (anti-vaccin, de exemplu), anti-moderne, anti-ecologie, anti-corectitudine politică etc. Extrema-dreaptă este atât de eterogenă, proteică și histrionică încât este greu de înțeles.
Într-o țară în care discursul istoric a fost dominat, în toată perioada modernă, de paradigma naționalistă și în care adevărurile canonice s-au schimbat de mai multe ori în funcție de schimbări politice, bântuie ideea că există adevăruri paralele și contraculturi care sunt persecutate și ascunse.
Canonul democratic și pro-occidental practicat de o bună parte a statului și a societății este contestat de o altă parte care consideră că acesta nu-i servește interesele. Mereu a fost așa, după 1989, dar ponderile celor două tabere s-au schimbat de-a lungul vremii. Tabăra radicală profită de ascensiunea dictatorilor, populiștilor și a extremei drepte în întreaga lume, de reculul democrațiilor, de războiul de la estul României și de numeroasele focare de tensiune din lume. Într-o situație de criză, acțiunea unei minorități poate avea efecte care îi depășesc puterile din timpuri normale.
Adrian Cioflâncă: Victoria lui Georgescu, "sfârşitul statului român aşa cum îl ştim din ultimele decenii"
Reporter: Ce ar însemna, din punctul dumneavoastră de vedere, o eventuală victorie a unui politician care promovează ideologii extremiste, precum Călin Georgescu?
Adrian Cioflâncă: Ar însemna sfârșitul statului român așa cum îl știm din ultimele decenii. Parțial, răul a fost deja făcut, pentru că extremiștii și secțiunile din societate care nu se recunosc în aranjamentul actual, au prins curaj. Cine își închipuie că Georgescu odată ajuns la putere va putea fi domesticit, asemeni unor populiști moderați din Europa, se înșală iresponsabil.
Reporter: Ce măsuri credeți că ar trebui să ia societatea civilă, instituțiile academice și statul pentru a combate renașterea extremismului de tip legionar?
Adrian Cioflâncă: Statul român și-a creat câteva instrumente de prevenție și acțiune, dar nu le-a utilizat până acum pentru că a existat ideea că expectativa, gradualismul și precauția sunt mai înțelepte. Acum, istoria ne-a luat-o înainte și sper că statul să nu reacționeze prin exces sau prin complicitate, ca în perioada interbelică. Alte state au creat și ele instrumente, proceduri, nu trebuie să inventăm roata. Doar că trebuie să existe voință politică și să funcționeze, nespectaculos, statul de drept.
