Antena 3 CNN Politică Ipoteza unui candidat comun al coaliţiei pentru Cotroceni îl lasă pe Geoană fudul de o ureche

Ipoteza unui candidat comun al coaliţiei pentru Cotroceni îl lasă pe Geoană fudul de o ureche

<1 minut de citit Publicat la 17:02 13 Feb 2009 Modificat la 17:02 13 Feb 2009
Ipoteza unui candidat comun al coaliţiei pentru Cotroceni îl lasă pe Geoană fudul de o ureche
Preşedintele PSD, Mircea Geoană a declarat vineri, că partidul său va avea propriul candidat la prezidențiale. Întrebat dacă se pune problema să susţină un candidat comun din partea Coaliţiei la alegerile prezidenţiale din acest an, liderul social-democrat și-a permis să glumească spunând că este fudul de o ureche.
"N-am auzit bine, sunt fudul de urechea asta. Cred că n-am auzit bine, e cel mai bun banc de până acum. Evident că PSD va avea un candidat propriu, cu cât mai repede cu atât mai bine", a spus Geoană.
În schimb, în cazul actului de guvernare, Geoană a scos de la naftalina motto-ul muschetarilor lui Dumas: toţi pentru unul şi unul pentru toţi.
"Orice discuţie în contradictoriu pe subiecte laterale în Coaliţie trebuie să înceteze, şi fac apel şi la colegii din PD-L să ne concentrăm pe probleme mai importante decât micile ciupeli şi micile discuţii", a afirmat liderul PSD.
Antena3.ro

×
x close