Antena 3 CNN Politică Iorgulescu: Băsescu şi Stolojan plănuiesc un scenariu asemănător celui de la alegerile din 2004

Iorgulescu: Băsescu şi Stolojan plănuiesc un scenariu asemănător celui de la alegerile din 2004

1 minut de citit Publicat la 21:26 28 Aug 2008 Modificat la 21:26 28 Aug 2008
Iorgulescu: Băsescu şi Stolojan  plănuiesc un scenariu asemănător celui de la alegerile din 2004
Liberalii nu-l vor pe Theodor Stolojan premier, pentru că îl consideră trădător şi exclud ideea colaborării cu PD-L într-un viitor guvern dacă acesta va fi condus de Stolojan. La şcoala de vară a tineretului liberal, vicepreşedintele Adrian Iorgulescu a declarat că PD-L şi Traian Băsescu pun la cale un scenariu asemănător celui din 2004. De această dată, rolurile ar putea fi inversate însă.

Adrian Iorgulescu crede că Traian Băsescu ar putea repeta scena din 2004, când Theodor Stolojan, bolnav, s-a retras din cursa pentru preşedinţie.

?Preşedintele plângând pe umărul mai mult sau mai puţin bolnav al prietenului Stolo, spunându-i: ŤDragul meu Stolo, asta e, du-te, fă-te tu sănătos, eu mă fac preşedinteť. Mă gândeam dacă istoria nu s-ar putea repeta?, declarat Adrian Iorgulescu.

Acesta a precizat că şeful statului ar putea apela la acest scenariu în condiţiile în care PD-L nu are soluţii pentru postul de premier.

Poate, văzând că nu există soluţii pentru postul de premier în PD-L, preşedintele nu s-ar putea gândi - luaţi-o ca un scenariu - să vină din nou să spună: ŤDragul meu Stolo, nu poţi să fii premier, pentru că, Doamne fereşte, nu te simţi bine, dă-te tu deoaparte că vin eu şi du-te tu poate în locul meu, peste un an, preşedinteť?, spune Iorgulescu.

Liberalii îl acuză şi acum pe Stolojan de trădare, în momentul în care a dezbinat partidul. Şi dacă, într-adevăr, el reprezintă opţiunea democrat-liberalilor pentru funcţia de premier, Adrian Iorgulescu spune că orice posibilitate de colaborare între PNL şi PD-L este exclusă. Adrian Videanu şi Vasile Blaga, celelalte două nume vehiculate pentru funcţia de şef al executivului, ar reprezenta opţiuni acceptabile pentru liberali. Dintre două rele, PD-L este răul cel mai mic, în viziunea liberalilor. O colaborare cu PSD ar fi şi mai greu de conceput, având în vedere diferenţele doctrinare.

Antena3

×
x close